Capitolul v - Regimul juridic general al informaţiilor privind adopţia - Legea 273/2004 privind procedura adopţiei*) - Republicare

M.Of. 739

În vigoare
Versiune de la: 19 Aprilie 2024
CAPITOLUL V:Regimul juridic general al informaţiilor privind adopţia
Art. 75
Persoanele adoptate au dreptul de a-şi cunoaşte originile şi propriul trecut şi beneficiază de sprijin în realizarea demersurilor vizând contactarea părinţilor fireşti sau a rudelor biologice.
Art. 76
(1)Persoanele adoptate au dreptul să solicite şi să obţină informaţii referitoare la locul naşterii, traseul instituţional şi istoricul personal care nu dezvăluie identitatea părinţilor fireşti/rudelor biologice. Informaţiile care atestă adopţia pot fi furnizate numai persoanelor care au dobândit capacitate deplină de exerciţiu.
(2)Furnizarea informaţiilor prevăzute la alin. (1) se realizează de către A.N.P.D.C.A.
Art. 77
(1)După dobândirea capacităţii depline de exerciţiu, adoptatul poate solicita tribunalului în a cărui rază teritorială se află domiciliul său ori, în cazul în care nu are domiciliul în România, Tribunalului Bucureşti, să-i autorizeze accesul la informaţiile aflate în posesia oricăror autorităţi publice cu privire la identitatea părinţilor săi fireşti/rudelor sale biologice.
(2)Anterior sesizării instanţei judecătoreşti, adoptatul are obligaţia de a solicita A.N.P.D.C.A. eliberarea unui document care să ateste realizarea adopţiei şi dacă înainte de adopţie acesta a avut stabilită filiaţia faţă de cel puţin unul dintre părinţii biologici, precum şi de a participa la cel puţin o şedinţă de consiliere din care să rezulte dacă adoptatul este echilibrat din punct de vedere psihoemoţional.
Art. 78
(1)Consilierea prevăzută la art. 77 alin. (2) poate fi realizată de către direcţia în a cărei rază teritorială se află domiciliul adoptatului, de organisme private autorizate, precum şi de cabinete individuale, cabinete asociate sau societăţi civile profesionale de asistenţă socială şi/sau de psihologie, care au încheiat convenţii cu A.N.P.D.C.A.
(2)În cazul în care adoptatul nu are domiciliul în România, activitatea de consiliere poate fi realizată de către autorităţile/organismele străine abilitate în acest sens, conform legii statului pe al cărui teritoriu locuieşte acesta.
(3)Realizarea activităţii de consiliere se atestă prin întocmirea unui raport de consiliere, care se comunică adoptatului.
Art. 79
(1)Cererea adresată instanţei judecătoreşti pentru autorizarea accesului la informaţiile vizând identitatea părinţilor fireşti se depune la instanţă însoţită de copia documentului de identitate a solicitantului, de documentul care atestă adopţia şi stabilirea filiaţiei faţă de cel puţin unul dintre părinţii fireşti, precum şi de raportul care atestă realizarea activităţii de consiliere.
(2)În situaţia în care activitatea de consiliere este realizată de autorităţile/organismele străine abilitate, raportul se depune la instanţa judecătorească în original sau copie legalizată, însoţit de traducerea autorizată în limba română.
(3)Judecarea cererilor privind autorizarea accesului la informaţiile vizând identitatea părinţilor fireşti se face cu citarea adoptatului şi a A.N.P.D.C.A.
(4)Instanţa admite cererea dacă, potrivit probelor administrate, constată că solicitantul este o persoană adoptată care a avut stabilită filiaţia faţă de cel puţin unul dintre părinţii biologici, a beneficiat de consiliere, iar instanţa şi-a format convingerea că adoptatul este echilibrat din punct de vedere psihoemoţional.
Art. 80
(1)Părinţii fireşti sau rudele biologice ale persoanelor adoptate pot obţine informaţii vizând persoana adoptată referitoare la confirmarea adopţiei, anul încuviinţării acesteia, caracterul intern sau internaţional al adopţiei, precum şi dacă persoana adoptată figurează în evidenţele autorităţilor ca fiind în viaţă sau decedată.
(2)Alte informaţii vizând adoptatul pot fi furnizate părinţilor biologici sau rudelor biologice ale acestuia, numai dacă există acordul expres al adoptatului care a dobândit capacitate deplină de exerciţiu sau, în cazul în care adoptatul este minor, acordul persoanei sau familiei adoptatoare. Acordul se solicită de A.N.P.D.C.A., după caz, prin intermediul direcţiei sau al autorităţii centrale a statului de primire, respectiv al organizaţiei străine acreditate implicate în derularea adopţiei.
(3)Furnizarea informaţiilor prevăzute la alin. (1) şi (2) se realizează de A.N.P.D.C.A.
Art. 81
(1)Adoptatorii sunt obligaţi să informeze gradual copilul că este adoptat, începând de la vârste cât mai mici. În realizarea acestei obligaţii adoptatorii pot beneficia de sprijin acordat prin intermediul specialiştilor din cadrul compartimentului de adopţii şi postadopţii al direcţiei sau prin intermediul organismelor private autorizate, al cabinetelor individuale, al cabinetelor asociate sau al societăţilor civile profesionale de asistenţă socială şi/sau de psihologie care au încheiat convenţii cu A.N.P.D.C.A.
(2)Identitatea părinţilor fireşti ai adoptatului poate fi dezvăluită înainte de dobândirea de acesta a capacităţii depline de exerciţiu, numai pentru motive medicale, de A.N.P.D.C.A., la cererea oricăruia dintre adoptatori, a adoptatului ori a reprezentantului unei instituţii medicale, însoţită de documentele medicale justificative.
(3)Persoanele adoptate care deţin informaţii asupra identităţii părinţilor fireşti se pot adresa direct A.N.P.D.C.A. pentru realizarea demersurilor vizând contactarea părinţilor fireşti sau a rudelor biologice.
Art. 82
Metodologia privind contactarea părinţilor fireşti sau a rudelor biologice, accesul adoptatului la informaţii vizând originile sale şi propriul trecut, precum şi accesul părinţilor fireşti sau al rudelor biologice ale persoanelor adoptate la informaţii vizând persoana adoptată se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
Art. 83
Informaţiile relevante referitoare la adopţie, la originea copilului, în special cele cu privire la identitatea părinţilor fireşti, precum şi datele asupra istoricului medical al copilului şi familiei sale se păstrează minimum 50 de ani de la data rămânerii definitive a hotărârii de încuviinţare a adopţiei,