Secţiunea 1 - Dispoziţii generale - Legea 273/2004 privind procedura adopţiei*) - Republicare

M.Of. 739

În vigoare
Versiune de la: 19 Aprilie 2024
SECŢIUNEA 1:Dispoziţii generale
Art. 60
(1)Adopţia internaţională a copilului cu reşedinţa obişnuită în România de către o persoană/familie cu reşedinţa obişnuită în străinătate poate fi încuviinţată numai pentru copiii care se află în evidenţa A.N.P.D.C.A. şi numai în următoarele situaţii:
a)adoptatorul sau unul dintre soţii familiei adoptatoare este rudă până la gradul al patrulea inclusiv cu copilul pentru care a fost încuviinţată deschiderea procedurii adopţiei;
b)adoptatorul sau unul dintre soţii familiei adoptatoare este şi cetăţean român;
c)adoptatorul este soţ al părintelui firesc al copilului a cărui adopţie se solicită.
(2)Adopţia prevăzută la alin. (1) lit. b) este permisă pentru copiii pentru care s-a admis cererea de deschidere a procedurii adopţiei şi nu a putut fi identificat un adoptator sau o familie adoptatoare cu reşedinţa obişnuită în România sau una dintre persoanele prevăzute la alin. (1) lit. a), într-un termen de un an de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a admis cererea de deschidere a procedurii adopţiei.
(3)În situaţia în care adoptatorul sau unul dintre soţii familiei adoptatoare cu reşedinţa obişnuită în străinătate este rudă până la gradul al patrulea inclusiv cu copilul pentru care a fost încuviinţată deschiderea procedurii adopţiei aceştia beneficiază de prioritate în potrivirea cu acest copil, fără a mai fi necesară împlinirea termenului prevăzut la alin. (2).

Art. 601
Procedura adopţiei internaţionale prevăzută la art. 60 se derulează fără a fi necesară împlinirea termenului prevăzut la art. 60 alin. (2) dacă există în evidenţa R.N.A. o cerere de adopţie internaţională formulată pentru un copil care a împlinit vârsta de 14 ani. Dispoziţiile se aplică în mod similar şi în cazul fraţilor care nu pot fi separaţi, dacă unul dintre ei a împlinit vârsta de 14 ani.

Art. 61
Cererea de încuviinţare a adopţiei se transmite instanţei judecătoreşti de către A.N.P.D.C.A. după finalizarea demersurilor administrative prealabile prevăzute în prezentul capitol.
Art. 62
(1)Adopţia internaţională are efectele prevăzute de lege şi presupune deplasarea copilului pe teritoriul statului primitor, în urma încuviinţării adopţiei de către instanţa judecătorească română.
(2)Efectele adopţiei internaţionale, precum şi efectele în cazul anulării adopţiei internaţionale asupra cetăţeniei adoptatului sunt prevăzute de Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 63
(1)În cazul adopţiilor internaţionale în care adoptatul are reşedinţa obişnuită în străinătate, iar adoptatorul sau familia adoptatoare are reşedinţa obişnuită în România, cererile de adopţie ale solicitanţilor se transmit autorităţilor străine competente, numai prin intermediul A.N.P.D.C.A.
(2)Evaluarea adoptatorului sau a familiei adoptatoare în situaţia prevăzută la alin. (1) se realizează potrivit prevederilor secţiunii 1 a cap. III.