Art. 58. - Legea 273/2004 privind procedura adopţiei*) - Republicare

M.Of. 739

În vigoare
Versiune de la: 19 Aprilie 2024
Art. 58
(1)Instanţa poate solicita din nou consimţământul la adopţie al părinţilor fireşti dacă, după data la care consimţământul a devenit irevocabil, aceştia fac dovada, prin orice mijloc de probă, că au intervenit elemente noi ce ar putea determina modificarea finalităţii planului individualizat de protecţie, în sensul reintegrării copilului în familie. Direcţia care a solicitat deschiderea procedurii adopţiei are obligaţia să aducă la cunoştinţa instanţei, prin intermediul direcţiei în a cărei rază administrativ-teritorială se află domiciliul adoptatorului/familiei adoptatoare, dacă este cazul, existenţa oricăror elemente noi cu privire la situaţia părintelui firesc ori a familiei extinse, care ar putea determina modificarea finalităţii planului individualizat de protecţie.

(2)Chemarea părinţilor fireşti în faţa instanţei competente să încuviinţeze adopţia se face prin invitaţie adresată acestora, în camera de consiliu, fără a se indica date cu privire la dosar sau alte date care ar permite, în orice fel, divulgarea identităţii sau a altor informaţii cu privire la persoana ori familia adoptatoare.
(3)Instanţa poate invita, la aceeaşi dată, direcţia în a cărei rază teritorială domiciliază copilul şi direcţia competentă potrivit art. 56 alin. (1).

(4)În cazul în care părinţii se prezintă personal în faţa instanţei şi îşi exprimă refuzul de a mai consimţi la adopţie, instanţa suspendă soluţionarea cererii de încuviinţare a adopţiei. Declaraţia părinţilor fireşti împreună cu încheierea de suspendare se comunică direcţiei în a cărei rază teritorială domiciliază copilul, care va formula cerere de revizuire a hotărârii de deschidere a procedurii adopţiei. Dispoziţiile art. 33 şi 34 se aplică în mod corespunzător.