Secţiunea 6 - Protecţia copilului împotriva altor forme de exploatare - Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului - Republicată

M.Of. 159

În vigoare
Versiune de la: 1 Decembrie 2024
SECŢIUNEA 6:Protecţia copilului împotriva altor forme de exploatare
Art. 110
(1)Copilul are dreptul la protecţie împotriva oricărei forme de exploatare.
(2)Instituţiile şi autorităţile publice, potrivit atribuţiilor lor, adoptă reglementări specifice şi aplică măsuri corespunzătoare pentru prevenirea, între altele:
a)transferului ilicit şi a nereturnării copilului;
b)încheierii adopţiilor, naţionale ori internaţionale, în alte scopuri decât interesul superior al copilului;
c)exploatării sexuale şi a violenţei sexuale;
d)răpirii şi traficării de copii în orice scop şi sub orice formă;
e)implicării copiilor în conflicte armate;
f)dezvoltării forţate a talentelor copiilor în dauna dezvoltării lor armonioase, fizice şi mentale;
g)exploatării copilului de către mass-media;
h)exploatării copilului în cadrul unor cercetări ori experimente ştiinţifice.