Secţiunea 5 - Protecţia copilului împotriva răpirii sau oricăror forme de traficare - Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului - Republicată
M.Of. 159
În vigoare
Versiune de la: 1 Decembrie 2024
SECŢIUNEA 5:Protecţia copilului împotriva răpirii sau oricăror forme de traficare
(1)Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, în colaborare cu Ministerul Educaţiei Naţionale, vor efectua demersurile necesare pentru adoptarea tuturor măsurilor legislative, administrative şi educative destinate asigurării protecţiei efective împotriva oricăror forme de trafic intern sau internaţional al copiilor, în orice scop sau sub orice formă, inclusiv de către propriii părinţi.
(2)În acest scop, autorităţile publice menţionate la alin. (1) au responsabilitatea elaborării unei strategii la nivel naţional pentru prevenirea şi combaterea acestui fenomen, inclusiv a unui mecanism intern de coordonare şi monitorizare a activităţilor întreprinse.