Art. 2. - Legea 268/2021 pentru înfiinţarea Autorităţii Vamale Române şi pentru modificarea unor acte normative

M.Of. 1077

În vigoare
Versiune de la: 26 Iunie 2024
Art. 2
(1)Autoritatea preia de la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, denumită în continuare Agenţie, şi unităţile subordonate acesteia activitatea, posturile şi personalul structurilor vamale, respectiv Direcţia Generală a Vămilor din cadrul aparatului propriu al Agenţiei, direcţiile regionale vamale şi birourile vamale de interior şi de frontieră din cadrul direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice.
(2)Autoritatea este condusă de un preşedinte, cu rang de secretar de stat, numit şi eliberat din funcţie prin decizie a prim-ministrului, la propunerea ministrului finanţelor, ajutat de doi vicepreşedinţi, cu rang de subsecretar de stat, numiţi şi eliberaţi din funcţie prin decizie a prim-ministrului, la propunerea ministrului finanţelor.

(3)Preşedintele Autorităţii are calitatea de ordonator terţiar de credite şi poate delega această calitate în condiţiile stabilite de Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare. Prin actul de delegare se precizează limitele şi condiţiile delegării.
(4)Preşedintele Autorităţii reprezintă instituţia în relaţia cu terţii.
(5)Preşedintele Autorităţii emite ordine şi instrucţiuni, în condiţiile legii.