Art. 15. - În Buletin sunt publicate, din oficiu, cu respectarea legislaţiei privind protecţia datelor cu caracter personal, după înregistrarea în registrul comerţului, următoarele: - Legea 265/2022 privind registrul comerţului şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative cu incidenţă asupra înregistrării în registrul comerţului

M.Of. 750

În vigoare
Versiune de la: 23 Iulie 2023
Art. 15
(1)ONRC editează Buletinul electronic al registrului comerţului, denumit în continuare Buletin, la nivel naţional, organizat ca platformă electronică centrală prin portalul de servicii online al ONRC.
(2)În Buletin sunt publicate, din oficiu, cu respectarea legislaţiei privind protecţia datelor cu caracter personal, după înregistrarea în registrul comerţului, următoarele:
a)încheierea registratorului sau hotărârea judecătorească privind înmatricularea unei persoane juridice, înregistrarea unei sucursale a unei persoane juridice, înregistrarea unei persoane fizice autorizate, a unei întreprinderi individuale sau a unei întreprinderi familiale;
b)încheierea registratorului, în cazul oricăror alte înregistrări în registrul comerţului;
c)alte acte înregistrate în registrul comerţului pentru care legea prevede publicarea în Buletin;
d)hotărârile judecătoreşti, altele decât cele prevăzute la lit. a) şi la art. 16 alin. (1) lit. b), înregistrate în registrul comerţului.
(3)Înscrisurile prevăzute la alin. (2) se transmit electronic de către oficiile registrului comerţului către ONRC, prin sistemul informatic integrat al ONRC, şi se publică în Buletin în termen de cel mult 3 zile lucrătoare de la data înregistrării în registrul comerţului.
(4)Publicarea în Buletin şi consultarea acestuia se realizează cu titlu gratuit.