Art. ii. - Legea 260/2010 pentru abrogarea art. 8 din Legea nr. 178/2000 privind produsele cosmetice

M.Of. 848

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 17 Decembrie 2010
Art. II
În cuprinsul actelor normative, trimiterile la art. 8 din Legea nr. 178/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se interpretează ca trimiteri la prevederile art. 15 alin. (1) şi (2) din Regulamentul (CE) nr. 1.223/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind produsele cosmetice, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 342 din 22 decembrie 2009, precum şi la art. 14, 31 şi 32 din acelaşi regulament, în cazul în care acestea sunt necesare pentru aplicarea prevederilor art. 15 alin. (1) şi (2).