Art. 69. - Legea 258/2017 privind comparabilitatea comisioanelor aferente conturilor de plăţi, schimbarea conturilor de plăţi şi accesul la conturile de plăţi cu servicii de bază

M.Of. 1032

În vigoare
Versiune de la: 16 Iunie 2024
Art. 69
(1)Autoritatea competentă, în calitate de punct de contact, comunică şi, la rândul său, solicită de la autorităţile competente ale statelor membre care au fost desemnate ca puncte de contact, fără întârzieri nejustificate, informaţiile necesare în scopul îndeplinirii sarcinilor atribuite prin prezenta lege.
(2)Autoritatea competentă, în cadrul schimbului de informaţii cu alte autorităţi competente, poate preciza, în momentul comunicării, că informaţiile respective nu pot fi divulgate fără acordul său expres, caz în care respectivele informaţii pot fi transmise doar în scopurile pentru care autoritatea şi-a dat acordul.
(3)Autoritatea competentă, în calitate de punct de contact, nu transmite informaţiile primite de la alte autorităţi competente din alte state membre altor organizaţii sau persoane fizice ori juridice fără acordul expres al autorităţilor competente care au comunicat informaţiile şi face acest lucru exclusiv în scopurile pentru care autorităţile respective şi-au dat acordul, cu excepţia unor circumstanţe justificate corespunzător, caz în care aceasta informează de îndată punctul de contact care a transmis informaţiile.