Art. 22. - Cererea de autorizare permite consumatorului: - Legea 258/2017 privind comparabilitatea comisioanelor aferente conturilor de plăţi, schimbarea conturilor de plăţi şi accesul la conturile de plăţi cu servicii de bază

M.Of. 1032

În vigoare
Versiune de la: 16 Iunie 2024
Art. 22
(1)Prestatorul de servicii de plată destinatar furnizează serviciul de schimbare a conturilor la primirea autorizării din partea consumatorului. În cazul unui cont cu 2 sau mai mulţi titulari, autorizarea se obţine de la fiecare dintre aceştia.
(2)Cererea de autorizare permite consumatorului:
a)să prezinte acordul său expres prestatorului de servicii de plată care efectuează transferul cu privire la efectuarea fiecăreia dintre sarcinile prevăzute la art. 23;
b)să prezinte acordul său expres prestatorului de servicii de plată destinatar cu privire la efectuarea fiecăreia dintre sarcinile prevăzute la art. 26;
c)să identifice în mod clar încasările prin transfer credit, ordinele de plată programată pentru transferuri de credit şi mandatele de debitare directă care vor fi schimbate;
d)să precizeze data de la care ordinele de plată programată pentru transferuri de credit şi debitările directe trebuie executate din contul de plăţi deschis sau deţinut la prestatorul de servicii de plată destinatar.
(3)Data prevăzută la alin. (2) lit. d) este de minimum 6 zile lucrătoare după data la care prestatorul de servicii de plată destinatar primeşte documentele transferate din partea prestatorului de servicii de plată care efectuează transferul în conformitate cu prevederile art. 24.
(4)Autorizarea este redactată în limba română sau în orice altă limbă convenită în mod expres de consumator şi agreată de prestatorul de servicii de plată.
(5)Autorizarea din partea consumatorului se face în scris, iar o copie a documentului prin care consumatorul autorizează furnizarea serviciului în conformitate cu alin. (1) este furnizată consumatorului.
(6)Prestatorul de servicii de plată şi consumatorul stabilesc de comun acord, în mod clar şi neechivoc, mijloacele de comunicare utilizate.
(7)În momentul primirii autorizării din partea consumatorului, prestatorul de servicii de plată destinatar verifică dacă informaţiile cuprinse sunt complete şi dacă poate fi operată.