Art. 89. - Art. 89: Activităţile educative, de asistenţă psihologică şi asistenţă socială - Legea 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal
M.Of. 514
În vigoare Versiune de la: 10 Mai 2024
Art. 89: Activităţile educative, de asistenţă psihologică şi asistenţă socială
(9)În scopul reintegrării sociale a persoanelor condamnate, Administraţia Naţională a Penitenciarelor elaborează, în colaborare cu alte autorităţi sau instituţii publice ori alte persoane juridice de drept public, organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale, programe de interes naţional, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului, destinate facilitării accesului persoanelor condamnate la servicii educaţionale, psihologice şi sociale.
(10)Normele tehnice şi metodologice de realizare a programelor de interes naţional în scopul reintegrării sociale a persoanelor condamnate se aprobă prin ordin al ministrului justiţiei, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. În cazul în care realizarea programelor de interes naţional în scopul reintegrării sociale a persoanelor condamnate implică şi competenţe ale unor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, normele tehnice şi metodologice se aprobă prin ordin comun al ministrului justiţiei şi al conducătorilor acestor organe.
(1)Activităţile educative, de asistenţă psihologică şi asistenţă socială se organizează în fiecare penitenciar şi au ca scop reintegrarea socială a persoanelor condamnate.
(2)Activităţile prevăzute la alin. (1) se desfăşoară cu un număr corespunzător de specialişti: educatori, preoţi, agenţi tehnici, monitori sportivi, precum şi psihologi şi asistenţi sociali.
(3)Pentru fiecare persoană condamnată, la depunerea în penitenciar, în perioada de carantină şi observare, se realizează o evaluare multidisciplinară, din perspectivă educaţională, psihologică şi socială.
(4)Pentru persoanele condamnate, în funcţie de concluziile evaluării prevăzute la alin. (3), se întocmeşte Planul individualizat de evaluare şi intervenţie educativă şi terapeutică, cu respectarea nevoilor prioritare de intervenţie şi consultarea persoanei condamnate. Planul individualizat de evaluare şi intervenţie educativă şi terapeutică se completează şi se modifică ori de câte ori este necesar.
(5)Includerea persoanelor condamnate în activităţile recomandate în Planul individualizat de evaluare şi intervenţie educativă şi terapeutică se realizează ţinând cont de nevoile identificate, regimul de executare a pedepsei privative de libertate şi momentul traseului execuţional.
(6)În fiecare penitenciar funcţionează o bibliotecă. Fondul de carte este asigurat de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, din subvenţii bugetare, venituri proprii, precum şi din sponsorizări sau donaţii.
(7)Persoanele condamnate care muncesc pot participa la activităţile prevăzute în prezentul capitol, cu respectarea programului de muncă.
(8)Condiţiile privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor educative, de asistenţă psihologică şi asistenţă socială, instruire şcolară, învăţământ universitar şi formare profesională a persoanelor condamnate se stabilesc prin ordin al ministrului justiţiei.
(9)În scopul reintegrării sociale a persoanelor condamnate, Administraţia Naţională a Penitenciarelor elaborează, în colaborare cu alte autorităţi sau instituţii publice ori alte persoane juridice de drept public, organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale, programe de interes naţional, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului, destinate facilitării accesului persoanelor condamnate la servicii educaţionale, psihologice şi sociale.
(10)Normele tehnice şi metodologice de realizare a programelor de interes naţional în scopul reintegrării sociale a persoanelor condamnate se aprobă prin ordin al ministrului justiţiei, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. În cazul în care realizarea programelor de interes naţional în scopul reintegrării sociale a persoanelor condamnate implică şi competenţe ale unor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, normele tehnice şi metodologice se aprobă prin ordin comun al ministrului justiţiei şi al conducătorilor acestor organe.Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (194)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (194)
- Sentinta nr. RJ 236289658/2025 din 24-iun-2025, Judecatoria Moreni, contestatie impotriva hotararii judecatorului delegat (Penal)
- Sentinta nr. RJ 23g3795g4/2024 din 24-mai-2024, Judecatoria Gherla, plangere conform art. 56 din Legea 254/2013 (Penal)
- Sentinta nr. RJ 4e8d86594/2024 din 26-feb-2024, Judecatoria Braila, plangere conform art. 56 din Legea 254/2013 (Penal)