Art. 186. - Art. 186: Introducerea în mod ilicit a unor obiecte interzise - Legea 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal
M.Of. 514
În vigoare Versiune de la: 10 Mai 2024
Art. 186: Introducerea în mod ilicit a unor obiecte interzise
(1)Introducerea în mod ilicit de bunuri şi obiecte interzise prevăzute de regulamentul de aplicare a prezentei legi, precum şi a obiectelor şi bunurilor permise a fi primite, folosite şi păstrate de persoanele supuse pedepselor şi măsurilor privative de libertate, în penitenciar, centru de reţinere şi arestare preventivă, centru de arestare preventivă, centru educativ şi centru de detenţie, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 100 lei la 500 lei.
(2)Constatarea contravenţiei şi aplicarea sancţiunii se fac de către personalul locului de deţinere.
(3)Bunurile care au făcut obiectul contravenţiei se confiscă, prevederile art. 20 aplicându-se în mod corespunzător.
(4)Contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute la alin. (1), agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal.
(5)Contravenţiei prevăzute la alin. (1) îi sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
(6)Prevederile prezentului articol nu sunt aplicabile deţinuţilor.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (27)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (27)
- Decizie nr. 58/2021 din 18-feb-2021, Tribunalul Giurgiu, liberarea conditionata (art.587 NCPP) (Penal)
- Sentinta nr. 11315/2020 din 17-dec-2020, Judecatoria Craiova, plangere contraventionala (Civil)
- Sentinta nr. 1370/2020 din 09-dec-2020, Curtea de Apel Bucuresti, suspendare executare act administrativ (Contencios administrativ si fiscal)