Art. 180. - Art. 180: Condiţiile şi procedura de acordare a liberării din centrul educativ sau de detenţie - Legea 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal

M.Of. 514

În vigoare
Versiune de la: 10 Mai 2024
Art. 180: Condiţiile şi procedura de acordare a liberării din centrul educativ sau de detenţie
(1)După împlinirea vârstei de 18 ani, persoanele internate pot fi liberate dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 124 alin. (4) şi, respectiv, art. 125 alin. (4) din Codul penal.
(2)În prezenţa persoanei internate, consiliul educativ sau comisia prevăzută la art. 146, cu participarea judecătorului de supraveghere a privării de libertate, în calitate de preşedinte, şi a unui consilier de probaţiune din cadrul serviciului de probaţiune competent potrivit legii în circumscripţia căruia se află centrul, stabileşte dacă aceasta a dovedit interes constant pentru însuşirea cunoştinţelor şcolare şi profesionale şi a făcut progrese în vederea reintegrării sociale şi formulează propunerea de liberare din centrul educativ sau de detenţie. La formularea propunerii se ţine seama şi de perioadele de internare anterioare.
(3)La analiza situaţiei persoanei internate, consiliul educativ sau comisia prevăzută la art. 146, în componenţa prevăzută la alin. (2), poate lua în considerare implicarea în muncă.
(4)Propunerea formulată conform alin. (2), cuprinsă într-un proces- verbal motivat, care cuprinde poziţia membrilor comisiei faţă de propunerea de liberare, împreună cu documentele care atestă menţiunile consemnate în acesta, se înaintează instanţei competente potrivit art. 516 alin. (2) şi art. 517 alin. (2) din Codul de procedură penală.
(5)Dispoziţiile art. 97 alin. (4)-(8) şi (10)-(13) se aplică în mod corespunzător. Termenul pe care îl fixează consiliul educativ sau comisia prevăzută la art. 146, în componenţa prevăzută la alin. (2), în cazul în care constată că persoana internată nu îndeplineşte condiţiile pentru liberarea din centrul educativ sau de detenţie, nu poate fi mai mare de 6 luni.