Art. 117. - Art. 117: Regimul minorilor arestaţi - Legea 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal
M.Of. 514
În vigoare Versiune de la: 10 Mai 2024
Art. 117: Regimul minorilor arestaţi
(1)Persoanele minore reţinute sau arestate preventiv sunt cazate, de regulă, în comun, separat de persoanele adulte.
(2)Pe timpul executării arestării preventive, minorului i se acordă asistenţă psihologică, în condiţiile stabilite prin regulamentul prevăzut la art. 107 alin. (2), în vederea diminuării efectelor negative ale privării de libertate asupra dezvoltării sale fizice, psihice sau morale.
(3)În măsura în care nu se împiedică buna desfăşurare a procesului penal, minorului i se asigură posibilitatea menţinerii legăturii cu persoanele cu care are relaţii familiale sau puternice legături afective, prin suplimentarea dreptului la vizite, convorbiri telefonice sau on-line.
(4)Prevederile titlului II, precum şi ale cap. I, IV, V, VII, VIII şi IX din titlul V referitoare la condiţiile de detenţie, drepturi şi obligaţii, recompense şi sancţiuni, mijloacele de imobilizare şi utilizarea acestora, în măsura în care nu contravin dispoziţiilor din acest titlu, se aplică în mod corespunzător, cu excepţia următoarelor dispoziţii privind:
a)perioada de carantină şi observare, prevăzută la art. 157;
b)obligaţia de a urma cursurile învăţământului general obligatoriu, prevăzută la art. 161 alin. (2) şi (3);
c)vizita intimă, prevăzută la art. 162 alin. (4);
d)recompensele, prevăzute la art. 170 alin. (1) lit. d)-h);
e)obligaţiile, prevăzute la art. 172 alin. (2);
f)măsurile de siguranţă a centrelor educative, prevăzute la art. 175;
g)măsurile de siguranţă a centrelor de detenţie, prevăzute la art. 176.
(5)În timpul arestării preventive, dreptul la educaţie este restrâns pentru motive privind desfăşurarea în bune condiţii a procesului penal.
(6)Acordarea recompenselor şi aplicarea sancţiunilor disciplinare se fac în condiţiile art. 110 alin. (4), iar munca minorilor arestaţi preventiv se desfăşoară în condiţiile art. 112.
(7)Drepturile minorilor arestaţi preventiv pot fi suplimentate în condiţiile regulamentului de aplicare a prezentei legi.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (4)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (4)
- Decizie nr. 52/2017 din 20-apr-2017, Curtea de Apel Bacau, verificare masuri preventive (art.206 NCPP) (Penal)
- Decizie nr. 48/2017 din 07-apr-2017, Curtea de Apel Bacau, verificare masuri preventive (art.206 NCPP) (Penal)
- Decizie nr. 15/2017 din 10-feb-2017, Curtea de Apel Bacau, verificare masuri preventive (art.206 NCPP) (Penal)