Art. 106. - Art. 106: Registrele privind persoanele condamnate - Legea 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal
M.Of. 514
În vigoare Versiune de la: 10 Mai 2024
Art. 106: Registrele privind persoanele condamnate
(1)Administraţia fiecărui penitenciar întocmeşte următoarele registre privind persoanele condamnate:
a)registrul de evidenţă a primirii persoanelor condamnate, în care se consemnează anul, luna, ziua şi ora la care persoana condamnată a fost primită în penitenciar;
b)registrul de evidenţă a punerii în libertate a persoanelor condamnate, în care se consemnează anul, luna, ziua şi ora la care persoana condamnată a fost pusă în libertate;
c)registrul de evidenţă privind utilizarea mijloacelor de imobilizare, în care se consemnează anul, luna, ziua şi ora aplicării şi încetării aplicării mijloacelor de imobilizare, inclusiv privind cazarea în camera de protecţie.
(2)Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi administraţia penitenciarului adoptă măsurile tehnice şi organizatorice necesare protejării datelor cu caracter personal ale persoanelor condamnate.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (31)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (31)
- Sentinta nr. RJ 392425g39/2024 din 26-sept-2024, Judecatoria Targu Mures, plangere conform art. 104 din Legea 254/2013 (Penal)
- Sentinta nr. RJ 9862e6d3e/2024 din 09-mai-2024, Judecatoria Moreni, contestatie impotriva hotararii judecatorului delegat (Penal)
- Sentinta nr. RJ 982ge5687/2022 din 09-feb-2022, Judecatoria Miercurea Ciuc, plangere conform art. 104 din Legea 254/2013 (Penal)