Art. 82. - Legea 252/2013 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de probaţiune
M.Of. 512
În vigoare Versiune de la: 10 Mai 2024
Art. 82
(1)Pe durata executării măsurii educative a supravegherii, consilierul de probaţiune manager de caz exercită controlul asupra procesului de supraveghere atât cu privire la executarea măsurii de către minor, cât şi cu privire la îndeplinirea atribuţiilor de către persoana care exercită supravegherea.
(2)La solicitarea consilierului de probaţiune manager de caz, persoana care exercită supravegherea are obligaţia de a pune la dispoziţia consilierului informaţii privind respectarea programului zilnic de către minor. În situaţia în care consideră necesar, consilierul verifică informaţiile primite.
(3)În situaţiile prevăzute la art. 80 şi 81, pe durata frecventării cursului, consilierul de probaţiune manager de caz controlează modalitatea de derulare a acestuia în cadrul instituţiei din comunitate.
(4)La finalizarea cursului, instituţia din comunitate în cadrul căreia a fost derulat cursul emite un document care atestă urmarea cursului. Documentul este ataşat, în copie, dosarului de probaţiune al minorului.