Art. 63. - Legea 252/2013 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de probaţiune

M.Of. 512

În vigoare
Versiune de la: 10 Mai 2024
Art. 63
În vederea punerii în executare a obligaţiei de a se supune unor măsuri de control, tratament sau îngrijire medicală, consilierul de probaţiune manager de caz procedează după cum urmează:
a)dacă instanţa de judecată a stabilit, prin hotărârea judecătorească, instituţia care efectuează controlul, tratamentul sau îngrijirea medicală, consilierul verifică luarea în evidenţă a persoanei de către instituţia stabilită, executarea obligaţiei de către persoana supravegheată şi monitorizează derularea activităţii de control, tratament sau îngrijire medicală;
b)dacă instanţa de judecată nu a stabilit, prin hotărârea judecătorească, instituţia care efectuează controlul, tratamentul sau îngrijirea medicală, consilierul, în funcţie de particularităţile cazului, stabileşte instituţia şi comunică acesteia copia de pe hotărârea judecătorească şi decizia sa, procedând, în continuare, în conformitate cu prevederile lit. a). Decizia se comunică şi persoanei supravegheate.