Art. 23. - Legea 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente
M.Of. 653
În vigoare Versiune de la: 9 Octombrie 2020
Art. 23
(1)În cazul în care, în decizia/dispoziţia sau ordinul conducătorului autorităţii administraţiei publice centrale ori după caz propunerea motivată a entităţii învestite cu soluţionarea notificării, de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, sunt individualizate mai multe persoane şi cotele aferente drepturilor acordate acestora de lege, titlul de despăgubire se acordă individual potrivit cotei corespunzătoare.
(2)În cazul în care, în decizia/dispoziţia sau ordinul conducătorului autorităţii administraţiei publice centrale ori, după caz, propunerea motivată a entităţii învestite cu soluţionarea notificării de acordare a măsurilor reparatorii, sunt individualizate mai multe persoane fără a se fi stabilit cotele aferente drepturilor acordate acestora de lege, titlul de despăgubire se acordă pe numele tuturor beneficiarilor.
(3)În cazul în care persoanele individualizate în decizia/dispoziţia sau ordinul conducătorului autorităţii administraţiei publice centrale ori, după caz, propunerea motivată a entităţii învestite cu soluţionarea notificării de acordare a măsurilor reparatorii prezintă un act autentic de partaj voluntar sau, după caz, o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă prin care s-au stabilit cotele cuvenite fiecăruia, titlul de despăgubire se acordă individual, potrivit cotei convenite ori stabilite.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »