Art. 26. - La articolul 43 1 , alineatul (1) va avea următorul cuprins: - Legea 246/2022 privind zonele metropolitane, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative

M.Of. 745

În vigoare
Versiune de la: 31 Decembrie 2024
Art. 26
Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 373 din 10 iulie 2001, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1.La articolul 431, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
"Art. 431
(1) În vederea asigurării dezvoltării coerente şi durabile, corelării priorităţilor de dezvoltare şi eficientizării investiţiilor publice, valorificării resurselor naturale şi culturale, autorităţile administraţiei publice locale ale unităţilor administrativ-teritoriale din cadrul zonelor metropolitane definite conform legii elaborează strategia de dezvoltare teritorială zonală periurbană/metropolitană ca documentaţie de planificare teritorială integrată pentru fundamentarea planurilor urbanistice generale."
2.La anexa nr. 2, definiţia termenului "Teritoriu metropolitan" va avea următorul cuprins:
"Teritoriu metropolitan - suprafaţa situată în jurul municipiilor, în cadrul căreia se creează relaţii reciproce de influenţă în domeniul căilor de comunicaţie, economic, social, cultural şi al infrastructurii edilitare."