Art. 9. - Legea 243/2024 privind protecţia consumatorilor cu privire la costul total al creditării şi la cesiunea de creanţe

M.Of. 807

În vigoare
Versiune de la: 13 August 2024
Art. 9
Constituie practică comercială incorectă şi se sancţionează conform Legii nr. 363/2007, cu modificările şi completările ulterioare:
a)stipularea şi utilizarea de dobânzi excesive sau de clauze privind valoarea totală plătibilă de către consumator care determină depăşirea plafoanelor maximale de costuri prevăzute la art. 4-6 din prezenta lege;
b)stipularea şi utilizarea de dobânzi penalizatoare care depăşesc totalul sumei acordate cu titlu de împrumut sau de credit;
c)stipularea şi utilizarea de dobânzi asupra sumelor care conţin dobânzi sau ascunderea cu rea-credinţă de dobânzi şi anatocisme sub alte denumiri de costuri sau sub stipulaţii destinate reglementării altor aspecte ale raporturilor juridice cu consumatorii;
d)utilizarea de comisioane, speze, prime sau alte accesorii ale creditului, cu intenţia de ascundere a dobânzilor excesive.