Art. 38. - Legea 243/2019 privind reglementarea fondurilor de investiţii alternative şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative

M.Of. 1035

În vigoare
Versiune de la: 5 Iulie 2024
Art. 38
(1)A.F.I.A. care administrează un F.I.A.I.R. sau, după caz, consiliul de administraţie/directoratul F.I.A.I.R. administrat intern întocmeşte şi transmite la A.S.F. rapoarte lunare cu privire la V.A.N. şi la V.U.A.N. calculate de administrator şi certificate de depozitar, precum şi situaţia detaliată a investiţiilor la data de raportare, întocmite conform reglementărilor A.S.F., în maximum 15 zile de la sfârşitul perioadei pentru care se face raportarea. În cazul în care calculul V.A.N. şi V.U.A.N. se realizează cu o frecvenţă mai mare decât cea lunară, atunci raportul cu privire la aceste informaţii împreună cu situaţia detaliată a investiţiilor se va transmite la A.S.F. în maximum 5 zile de la sfârşitul perioadei pentru care se face raportarea. În cazul în care ultima zi de raportare nu este o zi lucrătoare, atunci documentele sunt transmise în următoarea zi lucrătoare după această dată.
(2)V.A.N. şi V.U.A.N. prevăzute la alin. (1) sunt de asemenea disponibile permanent investitorilor prin publicare pe site-ul propriu şi/sau prin consultare la sediul social/sediile secundare ale A.F.I.A./F.I.A. autoadministrat. Publicarea noilor valori ale V.A.N. şi V.U.A.N. se realizează în termenele prevăzute la alin. (1), după caz.
(3)A.F.I.A. care administrează un F.I.A.I.R., respectiv consiliul de administraţie/directoratul unui F.I.A.I.R. care se autoadministrează întocmeşte, transmite la A.S.F. şi pune la dispoziţia investitorilor prin publicare pe site-ul propriu şi/sau prin consultare la sediul social/sediile secundare documentul de ofertă şi regulile fondului sau actul constitutiv al F.I.A.I.R., după caz, precum şi rapoarte semestriale şi anuale privind situaţia activelor şi obligaţiilor, inclusiv situaţia detaliată a investiţiilor la data de raportare, având conţinutul şi forma prevăzute de Legea nr. 74/2015, cu modificările şi completările ulterioare, Regulamentul (UE) nr. 231/2013 şi reglementările A.S.F. Rapoartele semestriale şi anuale se depun la A.S.F. şi se pun la dispoziţia investitorilor în termenele prevăzute de reglementările emise de A.S.F. referitoare la depunerea situaţiilor financiare anuale şi a raportărilor contabile semestriale.
(4)Rapoartele lunare, semestriale şi anuale vor conţine şi explicaţii cu privire la metodele de evaluare utilizate pentru acele instrumente financiare pentru care s-au ales metode de evaluare conforme cu Standardele internaţionale de evaluare (conforme principiului valorii juste), nivelul levierului şi valoarea expunerii F.I.A.I.R. calculată conform prevederilor Regulamentul (UE) nr. 231/2013.
(5)Ulterior admiterii la tranzacţionare în cadrul unui loc de tranzacţionare, F.I.A.I.R. vor respecta cerinţele de raportare stabilite în conformitate cu prevederile legale aplicabile emitenţilor de valori mobiliare.
(6)A.F.I.A. care administrează un F.I.A.I.R., respectiv consiliul de administraţie/directoratul unui F.I.A.I.R. care se autoadministrează informează de îndată A.S.F. cu privire la orice încălcare a politicii investiţionale sau a regulilor/actului constitutiv al F.I.A.I.R., în termen de două zile lucrătoare de la producerea încălcării, dacă regulile sau actul constitutiv al F.I.A.I.R. nu prevede o perioadă mai redusă.