Art. 27. - Referinţele atribuite potrivit alin. (1) pot fi înlăturate în unul dintre următoarele cazuri: - Legea 238/2009 privind reglementarea prelucrării datelor cu caracter personal de către structurile/unităţile Ministerului Administraţiei şi Internelor în activităţile de prevenire, cercetare şi combatere a infracţiunilor, precum şi de menţinere şi asigurare a ordinii publice - REPUBLICARE

M.Of. 474

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 12 Iulie 2012
Art. 27
(1)În cazul în care exactitatea unor date cu caracter personal este contestată de persoana vizată, iar exactitatea sau inexactitatea datelor respective nu se poate stabili cu certitudine, acestora li se pot atribui referinţe. La cererea persoanei vizate, atribuirea de referinţe este obligatorie.
(2)Datele cu caracter personal cărora le-au fost atribuite referinţe nu pot fi comunicate decât în scopul stabilirii corectitudinii acestora.
(3)Referinţele atribuite potrivit alin. (1) pot fi înlăturate în unul dintre următoarele cazuri:
a)la solicitarea ori cu acordul persoanei vizate, atunci când exactitatea sau, după caz, inexactitatea datelor cu caracter personal a fost stabilită;
b)atunci când există o hotărâre a instanţei de judecată sau autorizarea Autorităţii naţionale de supraveghere.