Art. 42. - Autoritatea competentă şi de reglementare reziliază concesiunea când constată că titularul acordului petrolier: - Legea 238/2004 Legea petrolului

M.Of. 535

În vigoare
Versiune de la: 12 Iulie 2024 până la: 31 Decembrie 2024
Art. 42
(1)Autoritatea competentă şi de reglementare reziliază concesiunea când constată că titularul acordului petrolier:
a)nu îşi îndeplineşte, din vină proprie, obligaţiile asumate cu privire la termenul de începere a operaţiunilor petroliere;
b)continuă sistarea operaţiunilor petroliere pe o perioadă mai mare de 60 de zile, fără acordul autorităţii competente şi de reglementare;

c)nu respectă prevederile studiilor tehnico-ştiinţifice de exploatare;
d)execută operaţiuni petroliere fără autorizaţiile prevăzute de lege sau dacă i s-a retras acordul şi/sau autorizaţia privind protecţia mediului şi/sau cea de protecţie a muncii;
e)furnizează, cu bună ştiinţă, autorităţii competente şi de reglementare date şi informaţii false cu privire la operaţiunile petroliere sau încalcă clauzele de confidenţialitate prevăzute în licenţă;

f)nu achită în termen de 6 luni de la data scadentă redevenţa petrolieră datorată statului;
g)nu respectă o clauză prevăzută prin acordul petrolier, cu sancţiunea revocării concesiunii;
h)nu realizează volumul minim de lucrări prevăzute în acordul petrolier pentru o perioadă dată şi expirată;
i)nu înlătură, în termenul stabilit la art. 41 alin. (1), cauza pentru care a fost suspendată concesiunea.
(2)Rezilierea concesiunii pentru oricare dintre motivele prevăzute la alin. (1) produce efect asupra titularului după împlinirea a 30 de zile de la data notificării făcute de către autoritatea competentă şi de reglementare.