Art. 12. - Legea 237/2023 privind integrarea hidrogenului din surse regenerabile şi cu emisii reduse de carbon în sectoarele industriei şi transporturilor

M.Of. 669

În vigoare
Versiune de la: 7 Noiembrie 2025
Art. 12
(1)În cadrul procesului de emitere a certificatelor de furnizare de hidrogen regenerabil şi a certificatelor de furnizare de hidrogen cu emisii reduse de carbon, furnizorii de hidrogen fac dovada respectării pragului de 70% în ceea ce priveşte reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră aplicabil combustibililor din surse regenerabile de origine nebiologică şi hidrogenului cu emisii reduse de carbon pentru care se solicită emiterea certificatelor de furnizare.
(2)În ceea ce priveşte reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, pragul de 70% prevăzut la art. 2 pct. 1 şi 2 este calculat în conformitate cu anexa nr. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 163/2022.
(3)Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră pe ciclul de viaţă este calculată conform metodologiei prevăzute la art. 28 alin. (5) din Directiva (UE) 2018/2001 a Parlamentului European şi a Consiliului din 11 decembrie 2018 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile şi în baza actelor delegate emise de Comisia Europeană pentru specificarea metodologiei de evaluare a reducerilor de emisii de gaze cu efect de seră ale combustibililor lichizi şi gazoşi de origine nebiologică produşi din surse regenerabile.
(4)Pentru a stabili ponderea energiei regenerabile dintr-o cantitate de combustibili din surse regenerabile de origine nebiologică, produşi utilizând electricitate, se vor aplica prevederile art. 27 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 163/2022.
(5)Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră pe ciclul de viaţă este verificată prin utilizarea unei scheme voluntare recunoscute de Comisia Europeană, în baza art. 30 alin. (12) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 163/2022, sau de către un alt organism de certificare acreditat de către organismul naţional de acreditare sau de către orice organism de acreditare recunoscut la nivel european.
(6)Asociaţia de Acreditare din România (RENAR) stabileşte procedurile de acreditare şi supraveghere a organismelor de certificare acreditate.