Art. 20. - Legea 230/2006 serviciului de iluminat public
M.Of. 517
În vigoare Versiune de la: 21 Martie 2022
Art. 20
(1)În cazul gestiunii delegate, autorităţile administraţiei publice locale sau asociaţiile de dezvoltare comunitară, după caz, transferă, în baza unui contract prin care se deleagă gestiunea, denumit în continuare contract de delegare a gestiunii, unuia sau mai multor operatori cu statut de societăţi comerciale cu capital public, privat sau mixt, sarcinile şi responsabilităţile proprii cu privire la prestarea serviciului, precum şi exploatarea şi administrarea sistemului de iluminat public, în condiţiile legii.
(2)Operatorii care îşi desfăşoară activitatea în regim de gestiune delegată sunt definiţi conform prevederilor Legii nr. 51/2006.
(3)Operatorii menţionaţi la alin. (2) prestează serviciul de iluminat public în baza contractului de delegare a gestiunii, aprobat de autorităţile administraţiei publice locale şi în baza licenţei eliberate de autoritatea competentă.
(4)Tipul contractului de delegare a gestiunii, forma, conţinutul şi anexele acestuia se stabilesc potrivit prevederilor Legii nr. 51/2006 şi corespunzător legislaţiei aplicabile fiecărei modalităţi de delegare a gestiunii serviciului, în funcţie de regimul juridic ce urmează a fi adoptat pentru delegarea gestiunii.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (9)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (9)
- Sentinta nr. 502/2019 din 01-apr-2019, Tribunalul Constanta, anulare act administrativ (Contencios administrativ si fiscal)
- Sentinta nr. 1043/2017 din 15-dec-2017, Tribunalul Galati, litigiu privind achizitiile publice (Contencios administrativ si fiscal)
- Sentinta nr. 546/2017 din 16-iun-2017, Tribunalul Galati, litigiu privind achizitiile publice (Contencios administrativ si fiscal)