Capitolul iii - Forme de exercitare a profesiei de fizioterapeut - Legea 229/2016 privind organizarea şi exercitarea profesiei de fizioterapeut, precum şi pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Fizioterapeuţilor din România
M.Of. 939
În vigoare Versiune de la: 12 August 2019
CAPITOLUL III:Forme de exercitare a profesiei de fizioterapeut
Art. 15
Fizioterapeutul îşi desfăşoară activitatea în baza competenţelor profesionale în sistemul public de sănătate şi/sau în sistem privat, independent, ca titular sau asociat al cabinetelor de practică independentă, sau în colaborare cu furnizori de servicii de îngrijiri medicale, asistenţă socială, cu baze de tratament din sistemul balnear, precum şi cu federaţii, cluburi, asociaţii sportive şi unităţi de învăţământ.
Art. 16
(1)Angajarea şi promovarea profesională a fizioterapeutului în sistemul de sănătate public şi privat se realizează conform legislaţiei în vigoare.
(2)Promovarea profesională a fizioterapeutului se realizează la cererea acestuia, adresată Colegiului Fizioterapeuţilor din România, pe baza unui examen.
Art. 17
Principalele domenii de practică în care activează fizioterapeutul sunt:
a)administrativ: în managementul serviciilor de fizioterapie, cu responsabilitatea de a furniza informaţii privind activitatea de fizioterapie adecvată, în cadrul unor instituţii sau comunităţi;
b)clinic: la nivelul îngrijirilor conexe actului medical, respectiv primare, secundare şi terţiare, cu responsabilitatea de a planifica, supraveghea şi evalua un plan terapeutic; fizioterapeutul poate lucra autonom în cabinete individuale, în instituţii medicale, cabinete medicale, spitale, unităţi staţionare şi cămine de bătrâni, fără a se limita la acestea;
c)sănătate publică sau comunitară: cu rol direct în promovarea sănătăţii şi formularea politicilor de promovare a activităţilor specifice de fizioterapie la nivel de individ/grupuri, care să ducă la îmbunătăţirea şi menţinerea stării de sănătate fizică, psihică şi emoţională, concomitent cu minimalizarea riscurilor care decurg din afectarea capacităţii de mişcare şi a funcţiei;
d)modalităţile specifice prin care fizioterapeutul activează în alte domenii de practică sunt stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii, în colaborare cu Colegiul Fizioterapeuţilor din România, după caz.
Art. 18
(1)Formele autonome de exercitare a profesiei de fizioterapeut prevăzute la art. 17 lit. b) pot angaja personal salariat, pot încheia contracte de colaborare cu alţi fizioterapeuţi sau cu alte forme autonome de exercitare a profesiei, contracte cu furnizorii de bunuri şi servicii necesare activităţii lor, cu unităţi medicale, educaţionale, sociale, sportive, de îngrijire corporală, cu mijloace de comunicare în masă, cu forme specifice de exercitare a profesiei de medic şi a altor profesii paramedicale şi alte acte juridice civile, în condiţiile prevăzute de Codul civil şi de legile speciale aplicabile.
(2)Condiţiile de acces la activităţile profesionale exercitate în regim independent de către fizioterapeut sunt stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.