Art. 14. - Autorizaţia de liberă practică se acordă pe baza următoarelor documente: - Legea 229/2016 privind organizarea şi exercitarea profesiei de fizioterapeut, precum şi pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Fizioterapeuţilor din România
M.Of. 939
În vigoare Versiune de la: 12 August 2019
Art. 14
(1)În sensul prezentei legi, fizioterapeutul îşi exercită profesia pe baza autorizaţiei de liberă practică eliberată de Colegiul Fizioterapeuţilor din România, avizată anual. Avizul anual se acordă numai după încheierea asigurării de răspundere civilă pentru greşeli în activitatea profesională, valabilă pentru anul respectiv.
(1)În sensul prezentei legi, fizioterapeutul îşi exercită profesia pe baza autorizaţiei de liberă practică eliberată de Colegiul Fizioterapeuţilor din România, avizată anual. Avizul anual se acordă numai după încheierea asigurării de răspundere civilă pentru greşeli în activitatea profesională, valabilă pentru anul respectiv.(2)Anual, fizioterapeutul este obligat să facă dovada obţinerii de credite de educaţie medicală continuă, avizate de către Colegiul Fizioterapeuţilor din România, conform legislaţiei în vigoare.
(3)Numărul minim de credite de educaţie medicală continuă pe care un fizioterapeut trebuie să le acumuleze anual se stabileşte prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
(4)Autorizaţia de liberă practică se acordă pe baza următoarelor documente:
a)documente de studii care atestă formarea în profesie;
b)certificat de cazier judiciar;
c)certificat de sănătate fizică şi psihică.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Acte numărul de obiecte din listă: (4)
Influenţat de numărul de obiecte din listă: (4)
- Procedura din 2023 de avizare a cabinetelor de liberă practică pentru serviciile publice conexe actului medical de fizioterapie şi a activităţilor de fizioterapie
- Hotararea 36/2018 privind dobândirea calităţii de membru al Colegiului Fizioterapeuţilor din România şi eliberarea autorizaţiei de liberă practică pentru exercitarea profesiei de fizioterapeut
- Hotararea 41/2018 privind eliberarea de duplicate ale autorizaţiei de liberă practică eliberate de Colegiul Fizioterapeuţilor din România
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (6)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (6)
- Sentinta nr. 1798/2021 din 26-nov-2021, Curtea de Apel Bucuresti, anulare act administrativ (Contencios administrativ si fiscal)
- Sentinta nr. 801/2019 din 15-nov-2019, Curtea de Apel Bucuresti, anulare act administrativ (Contencios administrativ si fiscal)
- Sentinta nr. 4242/2018 din 20-iun-2018, Tribunalul Bucuresti, anulare act administrativ (Contencios administrativ si fiscal)