Art. 40. - Art. 40: Utilizarea datelor individuale din registrele statistice - Legea 226/2009 a organizării şi funcţionării statisticii oficiale în România

M.Of. 397

În vigoare
Versiune de la: 1 Iulie 2017
Art. 40: Utilizarea datelor individuale din registrele statistice
(1)Datele din registrele statistice se utilizează exclusiv în scopuri statistice, pentru realizarea activităţilor cuprinse în programele statistice naţionale, în mod deosebit ca sursă indispensabilă pentru proiectarea cercetărilor statistice prin sondaj.
(2)Datele individuale conţinute în registrele statistice administrate de Institutul Naţional de Statistică pot fi puse la dispoziţia celorlalţi producători de statistici oficiale, corespunzător domeniului propriu de activitate, spre a fi utilizate exclusiv în scopuri statistice, în condiţiile păstrării caracterului confidenţial al acestor date.