Capitolul viii - Contravenţii - Legea 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice*) - Republicare

M.Of. 948

În vigoare
Versiune de la: 2 Aprilie 2025
CAPITOLUL VIII:Contravenţii
Art. 57
(1)Constituie contravenţii, dacă potrivit legii penale nu constituie infracţiuni, şi se sancţionează cu amendă între 1.000 lei şi 5.000 lei următoarele fapte:
a)refuzul primirii în adăpost ori refuzul de a acorda, la solicitarea motivată a asistentului social, îngrijire medicală gratuită celui aflat în suferinţă vizibilă, pentru înlăturarea consecinţelor violenţelor;
b)schimbarea destinaţiei adăpostului.
(2)Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă între 500 lei şi 1.000 lei refuzul părăsirii adăpostului, indiferent de motiv, în momentul în care condiţiile care au determinat internarea au dispărut.
(3)Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă între 500 lei şi 1.000 lei încercarea persoanei care a comis acte de agresiune de a pătrunde în incinta adăpostului în care se află sau crede că se află victima.
(4)Constituie contravenţii, dacă potrivit legii penale nu constituie infracţiuni, şi se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei la 7.000 lei următoarele fapte:
a)nerespectarea obligaţiei de a lua măsurile specifice prevăzute la art. 13 alin. (1);
b)nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 18 alin. (2).
(5)Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la alin. (4) se realizează de către inspectorii sociali, conform prevederilor legale aplicabile în materie contravenţională.
(6)Contravenţiile se constată şi sancţiunile se aplică, conform legii, de către asistenţii sociali, primar sau împuterniciţii acestuia.
(7)Contravenţiilor le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 58
Supravegherea respectării măsurilor de protecţie dispuse potrivit art. 31 alin. (1) şi art. 38 alin. (1), cu ajutorul unui dispozitiv electronic de supraveghere, se realizează în condiţii stabilite prin lege.