Secţiunea 5 - Punerea în aplicare a ordinului de protecţie provizoriu - Legea 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice*) - Republicare

M.Of. 948

În vigoare
Versiune de la: 2 Aprilie 2025
SECŢIUNEA 5:Punerea în aplicare a ordinului de protecţie provizoriu
Art. 32
(1)Obligaţiile şi interdicţiile dispuse împotriva agresorilor prin ordinele de protecţie provizorii devin obligatorii imediat după emiterea acestora, fără somaţie şi fără trecerea vreunui termen.
(2)Perioada de 5 zile prevăzută la art. 31 alin. (1) se calculează pe ore, adică are o durată de 120 de ore, şi începe să curgă de la momentul la care s-a emis ordinul de protecţie provizoriu.
(3)Poliţiştii pot folosi forţa şi mijloacele din dotare, în mod adecvat şi proporţional, pentru punerea în aplicare a măsurilor de protecţie dispuse prin ordinele de protecţie provizorii.
(4)Măsurile de protecţie dispuse potrivit art. 31 alin. (1) lit. e) se execută pe loc de către poliţiştii prezenţi la locul emiterii ordinelor de protecţie provizorii, dacă armele se află în spaţiile în care au fost făcute verificări potrivit prevederilor art. 29 alin. (2) sau în apropierea acestora.
(5)În cazul în care nu este posibilă executarea măsurilor de protecţie dispuse potrivit prevederilor art. 31 alin. (1) lit. e) în condiţiile alin. (4), poliţiştii care emit ordinele de protecţie provizorii iau măsurile necesare pentru executarea în cel mai scurt timp a acestora.
Art. 33
(1)Ordinul de protecţie provizoriu se comunică agresorului şi victimei.
(2)Comunicarea se realizează prin înmânarea, sub semnătură, a unei copii sau duplicat, după caz, al ordinului de protecţie provizoriu, la locul emiterii acestuia, imediat după emitere.
(3)Ordinul de protecţie provizoriu se consideră comunicat agresorului şi în următoarele situaţii:
a)agresorul refuză să primească o copie sau refuză să semneze de primire;
b)agresorul părăseşte locul emiterii ordinului de protecţie, după ce i s-a adus la cunoştinţă că este necesar să aştepte comunicarea rezultatului verificărilor ce se efectuează în legătură cu sesizarea privind violenţa domestică.
(4)Poliţistul care emite ordinul de protecţie provizoriu întocmeşte un proces-verbal în care consemnează situaţiile prevăzute la alin. (3).
(5)Ordinul de protecţie provizoriu se consideră comunicat agresorului şi în situaţia în care acesta nu a fost prezent la realizarea verificărilor în legătură cu sesizarea privind violenţa domestică sau la emiterea ordinului de protecţie provizoriu, însă se poate face dovada, cu declaraţii de martor, cu înregistrări video sau audio, indiferent de provenienţa acestora, sau cu înscrisuri, inclusiv cele de natura mesajelor sau postărilor în mediul electronic sau de telefonie mobilă, că s-a comunicat agresorului faptul că a fost emis un ordin de protecţie provizoriu, precum şi conţinutul măsurilor de protecţie dispuse prin acesta.
(6)În cazurile prevăzute la alin. (3) şi (5) agresorul are dreptul, oricând în perioada de valabilitate a ordinului de protecţie provizoriu, să solicite şi să obţină, de la unitatea de poliţie din care face parte poliţistul care l-a emis, o copie a acestuia.