Art. 188. - Legea 209/2019 privind serviciile de plată şi pentru modificarea unor acte normative

M.Of. 913

În vigoare
Versiune de la: 20 Martie 2025
Art. 188
În cazul în care sunt îndeplinite toate condiţiile stabilite în contractul-cadru încheiat cu plătitorul, prestatorul de servicii de plată care oferă servicii de cont plătitorului nu poate refuza executarea unui ordin de plată autorizat, indiferent dacă ordinul de plată a fost iniţiat de plătitor, inclusiv prin intermediul unui prestator de servicii de iniţiere a plăţii, sau de un beneficiar al plăţii ori prin intermediul acestuia din urmă, dacă acest lucru nu este interzis prin alte prevederi legislative relevante.