Art. 21. - Legea 203/2018 privind măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenţionale

M.Of. 647

În vigoare
Versiune de la: 5 Decembrie 2021
Art. 21
(1)Prevederile cap. I-IV se aplică, în sistem pilot, amenzilor contravenţionale la regimul circulaţiei pe drumurile publice aplicate conducătorilor de autovehicule, stabilite, în condiţiile legii, de agenţii constatatori ai Ministerului Afacerilor Interne.

(11)Prin derogare de la art. 20 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, pe perioada aplicării sistemului pilot, dacă agentul constatator constată în acelaşi timp mai multe contravenţii săvârşite de aceeaşi persoană, pentru amenzile prevăzute la alin. (1) se încheie un proces-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii distinct de celelalte, având seria de evidenţă unică prevăzută la art. 2 lit. b).

(2)Organizarea, funcţionarea, finanţarea şi administrarea sistemului informatic de gestionare a titlurilor de creanţă electronice se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
(3)Prevederile cap. I-IV se aplică amenzilor contravenţionale, altele decât cele prevăzute la alin. (1), pe măsura dezvoltării sistemului informatic prevăzut la alin. (2), de la data stabilită prin hotărâre a Guvernului.