Art. 3. - Art. 3: Nivelurile maxime ale emisiilor de gudron, nicotină, monoxid de carbon şi alte substanţe - Legea 201/2016 privind stabilirea condiţiilor pentru fabricarea, prezentarea şi vânzarea produselor din tutun şi a produselor conexe şi de modificare a Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun

M.Of. 906

În vigoare
Versiune de la: 31 Martie 2024
Art. 3: Nivelurile maxime ale emisiilor de gudron, nicotină, monoxid de carbon şi alte substanţe
(1)Nivelurile maxime ale emisiilor ţigaretelor introduse pe piaţă sau fabricate în România nu sunt mai mari de:
a)10 mg de gudron/ţigaretă;
b)1 mg de nicotină/ţigaretă;
c)10 mg de monoxid de carbon/ţigaretă.
(2)Diminuarea nivelurilor maxime ale emisiilor ţigaretelor prevăzute la alin. (1), adoptată prin acte delegate ale Comisiei Europene, este pusă în aplicare prin ordin al ministrului sănătăţii, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, în termen de 60 de zile de la publicarea acestora în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
(3)Ministerul Sănătăţii notifică Comisiei Europene orice nivel maxim al emisiilor pe care îl stabileşte pentru emisiile ţigaretelor, altele decât emisiile prevăzute la alin. (1), şi pentru emisiile altor produse din tutun decât ţigaretele.
(4)Standardele referitoare la nivelurile maxime ale emisiilor pentru emisiile ţigaretelor, altele decât emisiile prevăzute la alin. (1), şi pentru emisiile produselor din tutun, altele decât ţigaretele, adoptate prin acte delegate ale Comisiei Europene, sunt puse în aplicare prin ordin al ministrului sănătăţii, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, în termen de 60 de zile de la publicarea acestora în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.