Art. 63. - Legea 199/2023 a învăţământului superior

M.Of. 614

În vigoare
Versiune de la: 1 August 2025 până la: 18 Decembrie 2025
Art. 63
(1)Studiile universitare de doctorat se organizează cu finanţare de la bugetul de stat, în regim cu taxă sau din alte surse legal constituite.
(2)Finanţarea studiilor de doctorat poate fi realizată şi de persoane juridice de drept privat sau de institute de cercetare-dezvoltare, pe baza unui contract cu instituţia de învăţământ superior.
(3)Prin hotărâre a Guvernului iniţiată de Ministerul Educaţiei se alocă anual, pentru studiile universitare de doctorat, un număr de locuri egal cu numărul de granturi. În metodologia de calcul al finanţării instituţiilor de învăţământ superior se vor avea în vedere costurile, pe domenii şi tipuri ale doctoratului, pentru programul de studii avansate şi pentru programul de cercetare.
(4)Alocarea locurilor şi a granturilor către IOSUD se aprobă prin ordin al ministrului educaţiei.
(5)Granturile aferente studiilor universitare de doctorat includ cuantumul burselor individuale pentru doctoratul ştiinţific/profesional organizat la forma de învăţământ cu frecvenţă şi nu includ cuantumul burselor individuale pentru doctoratul ştiinţific/profesional organizat la forma de învăţământ cu frecvenţă redusă. Bursele individuale acordate studenţilor- doctoranzi înmatriculaţi la programele de studii universitare de doctorat, organizate cu finanţare de la bugetul de stat la forma de învăţământ cu frecvenţă, se acordă pe toată durata anului calendaristic.