Art. 216. - Personalul din învăţământul superior poate beneficia, în condiţiile legii, pe baza aprobării senatului universitar, de următoarele drepturi: - Legea 199/2023 a învăţământului superior

M.Of. 614

În vigoare
Versiune de la: 1 August 2025
Art. 216
(1)Personalul din învăţământul superior are drepturi şi îndatoriri care decurg din carta universitară, din Codul de etică şi deontologie universitară, din contractul individual de muncă, precum şi din legislaţia în vigoare.
(2)Protecţia drepturilor salariaţilor, precum şi a drepturilor de proprietate intelectuală asupra creaţiei ştiinţifice, culturale sau artistice este garantată şi se asigură în conformitate cu prevederile cartei universitare şi cu legislaţia specifică în vigoare.
(3)Membrilor comunităţii universitare le este garantată libertatea academică. În baza acesteia, ei pot exprima liber opinii academice în spaţiul universitar şi au libertatea de predare, de cercetare şi de creaţie, în conformitate cu criteriile de calitate academică.
(4)Personalul didactic şi de cercetare are dreptul de a publica studii, articole, volume sau opere de artă şi de a candida la obţinerea de granturi naţionale şi internaţionale, fără restricţii ale libertăţii academice. Instituţiile de învăţământ superior pot acoperi, în baza unei metodologii proprii, parţial sau integral, costurile asociate publicării unor lucrări ştiinţifice, la edituri proprii sau alte edituri naţionale sau internaţionale, inclusiv a publicaţiilor de tip "open access".
(5)Personalul didactic şi de cercetare are dreptul să facă parte din asociaţii şi organizaţii sindicale, profesionale şi culturale, naţionale şi internaţionale, precum şi din organizaţii politice legal constituite, în conformitate cu prevederile legii.
(6)Preşedintele României, persoanele alese în Parlament, numite în Guvern sau care îndeplinesc funcţii de specialitate specifice în aparatul Parlamentului, al Administraţiei Prezidenţiale, al Guvernului şi în Ministerul Educaţiei, precum şi cele alese de Parlament în organismele centrale ale statului, care au calitatea de cadre didactice/de cercetare titulare, pe un post didactic/de cercetare din instituţiile de învăţământ superior, au drept de rezervare a postului didactic pe perioada în care îndeplinesc aceste funcţii.
(7)Prevederile alin. (6) se aplică şi cadrelor didactice/de cercetare titulare pe un post didactic/de cercetare din instituţiile de învăţământ superior, care îndeplinesc funcţia de prefect sau subprefect, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean, primar, viceprimar, precum şi cadrelor didactice trecute în funcţii de conducere, de îndrumare şi de control în sistemul de învăţământ, de cultură, de tineret şi de sport. De aceleaşi drepturi beneficiază şi cadrele didactice/de cercetare titulare pe un post didactic/de cercetare din învăţământ numite ca personal de conducere sau în funcţii de specialitate specifice din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice, ARACIS, comisiilor şi agenţiilor din subordinea Administraţiei Prezidenţiale, Parlamentului, Guvernului sau Ministerului Educaţiei.
(8)De prevederile alin. (6) beneficiază şi personalul didactic/de cercetare trimis în străinătate cu misiuni de stat, cel care lucrează în organisme internaţionale, precum şi însoţitorii acestora, dacă sunt cadre didactice titulare pe un post didactic din instituţiile de învăţământ superior.
(9)Personalului didactic/de cercetare titular pe un post didactic/de cercetare din instituţiile de învăţământ superior, solicitat în străinătate pentru predare, cercetare, activitate artistică sau sportivă, pe bază de contract, ca urmare a unor acorduri ori convenţii guvernamentale, interuniversitare sau interinstituţionale, ori trimis pentru specializare, i se rezervă postul didactic/de cercetare pentru perioada respectivă.
(10)Personalul didactic titular pe un post didactic/de cercetare din instituţiile de învăţământ superior, care, din proprie iniţiativă, solicită să se specializeze sau să participe la cercetare ştiinţifică în ţară sau în străinătate, are dreptul la concedii fără plată cu rezervarea postului didactic pe perioada concediului fără plată astfel acordat. Durata totală a acestora nu poate depăşi 3 ani într-un interval de 7 ani. Aprobările în aceste situaţii sunt de competenţa conducerii instituţiei de învăţământ superior, dacă se face dovada activităţii respective.
(11)Personalul didactic/de cercetare titular pe un post didactic/de cercetare din instituţiile de învăţământ superior poate beneficia de concediu fără plată pe timp de un an universitar, o dată la 10 ani, cu aprobarea instituţiei de învăţământ superior, cu rezervarea postului în perioada respectivă. Perioada de rezervare a postului didactic se consideră vechime în învăţământ.
(12)Cadrele didactice beneficiază, anual, de dreptul la concediu de odihnă, în perioada vacanţelor universitare, cu o durată de cel puţin 40 de zile lucrătoare. În cazuri bine justificate, conducerea instituţiei de învăţământ superior poate întrerupe concediul legal, persoanele în cauză urmând a fi remunerate pentru munca depusă. Normele metodologice referitoare la efectuarea concediului legal se elaborează de Ministerul Educaţiei împreună cu reprezentanţii organizaţiilor sindicale reprezentative la nivel de grup de unităţi.
(13)Perioadele de efectuare a concediului de odihnă se stabilesc de consiliul de administraţie, în funcţie de interesul instituţiei de învăţământ superior şi al salariatului.
(14)Instituţiile de învăţământ superior pot asigura, integral sau parţial, transportul şi cazarea salariaţilor care domiciliază în alte localităţi, cu încadrarea în bugetul aprobat.
(15)Instituţiile de învăţământ superior pot majora salariile de bază în funcţie de specificul activităţii desfăşurate şi de calitatea acesteia. Sumele pentru aceste majorări se asigură cu încadrare în bugetul aprobat.
(16)Personalul din învăţământ beneficiază de asistenţă medicală şi stomatologică în cabinete medicale/stomatologice şi psihologice, precum şi în ambulatorii de specialitate şi unităţi sanitare publice stabilite prin protocol încheiat între Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sănătăţii.
(17)Personalul didactic/de cercetare are dreptul la suspendarea activităţii didactice, cu rezervarea postului, pentru creşterea şi îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copiilor cu handicap, conform prevederilor legale. De acest drept poate beneficia numai unul dintre părinţi sau susţinătorii legali.
(18)Personalul din învăţământul superior poate beneficia, în condiţiile legii, pe baza aprobării senatului universitar, de următoarele drepturi:
a)acordarea unei gradaţii de merit;
b)acordarea unui concediu plătit cu durata de 6 luni, o singură dată, pentru redactarea unor lucrări în interesul învăţământului, pe bază de contract de cercetare ori de editare, în limita fondurilor alocate prin buget, din venituri proprii sau sponsorizări;
c)suportarea integrală ori parţială a cheltuielilor de deplasare şi de participare la manifestări ştiinţifice organizate în străinătate;
d)suportarea cheltuielilor de transport, dacă nu dispune de locuinţă în localitatea în care prestează munca;
e)reducerea cu 50% a costurilor de cazare, masă şi tratament în bazele de odihnă şi tratament, finanţată de la bugetul asigurărilor sociale de stat.
(19)Din sume de la bugetul de stat, Ministerul Educaţiei asigură cadrelor didactice şi de cercetare din instituţiile de învăţământ superior de stat, la data încetării de drept a contractului de muncă în urma pensionării, două salarii raportate la ultimul salariu de bază.
(20)Instituţiile de învăţământ superior pot acorda ajutoare pentru salariaţi, cu încadrarea în bugetul aprobat.