Secţiunea 7 - Desegregarea şcolară - Legea 198/2023 a învăţământului preuniversitar

M.Of. 613

În vigoare
Versiune de la: 1 Septembrie 2025
SECŢIUNEA 7:Desegregarea şcolară
Art. 79
(1)În învăţământul preuniversitar este interzisă segregarea şcolară la toate nivelurile.
(2)În materia segregării şcolare, normele incluse în prezenta lege se completează cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Cadrul normativ şi instituţional pentru monitorizarea, identificarea, prevenirea sau combaterea segregării şcolare în învăţământul preuniversitar este aprobat prin ordin al ministrului educaţiei.
(3)În învăţământul preuniversitar este interzisă segregarea şcolară pe criteriul etnic, al dizabilităţii sau al CES, pe criteriul statutului socioeconomic al familiilor, al apartenenţei la o categorie defavorizată, al mediului de rezidenţă sau al performanţelor şcolare ale beneficiarilor primari ai educaţiei, în condiţiile prevăzute de lege.
(4)Segregarea este o formă gravă de discriminare prin care se restrânge sau se înlătură recunoaşterea, folosinţa sau exercitarea, în condiţii de egalitate, a dreptului la educaţie, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi a drepturilor recunoscute de lege în domeniul educaţiei, având drept consecinţă accesul inegal al copiilor la o educaţie de calitate şi încălcarea demnităţii umane.
(5)În sensul prezentei legi, prin segregare şcolară se înţelege acel tip de discriminare săvârşită în cadrul unei unităţi de învăţământ, prin separarea fizică a antepreşcolarilor, preşcolarilor sau elevilor aparţinând unui grup definit conform alin. (3) pe grupe/clase/clădiri/structuri/bănci, astfel încât procentul antepreşcolarilor, preşcolarilor sau elevilor aparţinând grupului respectiv din totalul elevilor din grupă/clasă/clădire este disproporţionat în raport cu procentul pe care copiii aparţinând grupului respectiv îl reprezintă în totalul populaţiei de vârstă corespunzătoare unui ciclu de educaţie în respectiva unitate administrativ-teritorială.
(6)Ministerul Educaţiei, prin DJIP/DMBIP, desfăşoară activităţi de monitorizare şi intervenţie în vederea prevenirii şi eliminării oricărei forme de segregare şcolară pe criteriile prevăzute la alin. (3). În acest sens, DJIP/DMBIP colaborează cu reprezentanţii consiliilor judeţene ale elevilor/Consiliului Municipal al Elevilor Bucureşti, reprezentanţii judeţeni ai structurilor asociative reprezentative ale părinţilor cu activitate relevantă la nivel naţional şi organizaţiilor sindicale reprezentative la nivel de sector de activitate.
(7)În cazul în care sunt constatate situaţii care generează orice formă de segregare şcolară pe criteriile prevăzute la alin. (3), Ministerul Educaţiei, prin DJIP/DMBIP, dispune măsuri de intervenţie imediată, prin ordin al ministrului educaţiei.
Art. 80
(1)Comisia Naţională pentru Desegregare Şcolară, denumită în continuare CNDS, organism de specialitate, consultativ, fără personalitate juridică, aflat în coordonarea Ministerului Educaţiei, elaborează şi coordonează implementarea Planului de acţiune pentru desegregare şcolară în unităţile de învăţământ preuniversitar, care cuprinde obiective, măsuri strategice şi activităţi destinate prevenirii şi eliminării oricărei forme de segregare din sistemul de învăţământ preuniversitar.
(2)Regulamentul de organizare şi funcţionare a CNDS se aprobă prin ordin al ministrului educaţiei.
Art. 81
La propunerea CNDS, Ministerul Educaţiei încheie protocoale de colaborare cu autorităţile şi instituţiile publice, precum şi cu organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, cu care CNDS are obligaţia de a colabora, în conformitate cu prevederile regulamentului de organizare şi funcţionare.