Art. 93. - Legea 198/2023 a învăţământului preuniversitar
M.Of. 613
În vigoare Versiune de la: 19 Decembrie 2025
Art. 93
(1)În unităţile de învăţământ preuniversitar de stat sau particulare şi confesionale autorizate provizoriu şi acreditate se utilizează manuale şcolare alternative şi alte auxiliare didactice aprobate de Ministerul Educaţiei. Utilizarea acestora se realizează conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educaţiei.
(2)Manualele şcolare alternative se elaborează şi se evaluează pe baza programelor şcolare aprobate de Ministerul Educaţiei. Modul de asigurare a manualelor şcolare alternative pentru elevi se reglementează prin metodologii aprobate prin ordin al ministrului educaţiei.
(3)Personalul didactic de predare selectează şi recomandă elevilor, în baza libertăţii iniţiativei profesionale, manuale şcolare alternative din lista celor aprobate de Ministerul Educaţiei, pentru utilizarea în procesul didactic.
(4)Elevii şi personalul didactic de predare din învăţământul de stat şi din învăţământul obligatoriu particular acreditat/autorizat şi confesional beneficiază de manuale şcolare gratuite, atât pentru învăţământul în limba română, cât şi pentru cel în limbile minorităţilor naţionale, în condiţiile legii.
(5)În baza libertăţii iniţiativei profesionale, personalul didactic de predare poate selecta şi utiliza la clasă materiale şi auxiliare didactice aprobate/avizate de Ministerul Educaţiei, precum şi resurse educaţionale deschise, în vederea îmbunătăţirii calităţii procesului educaţional.
(6)Ministerul Educaţiei, prin DJIP/DMBIP, asigură elevilor şi personalului didactic de predare din învăţământul de stat infrastructura şi dispozitivele utilizate în sălile de clasă necesare pentru accesarea materialelor digitale de învăţare.