Art. 240. - Legea 198/2023 a învăţământului preuniversitar

M.Of. 613

În vigoare
Versiune de la: 19 Decembrie 2025
Art. 240
(1)Orice unitate de învăţământ preuniversitar autorizată provizoriu se supune procesului de monitorizare de ARACIIP, prin birourile judeţene/biroul Municipiului Bucureşti, în vederea acreditării instituţionale, în condiţiile legii.
(2)După trei evaluări anuale consecutive încheiate cu raport favorabil, unitatea de învăţământ preuniversitar autorizată provizoriu poate solicita acreditarea.
(3)ARACIIP propune Ministerului Educaţiei acreditarea unităţilor de învăţământ preuniversitar, pentru fiecare nivel de învăţământ, filieră, profil, domeniu, specializare sau, după caz, locaţie. Acreditarea se acordă prin ordin al ministrului educaţiei.
(4)Prin acreditare se certifică respectarea standardelor pentru înfiinţarea şi funcţionarea unităţilor de învăţământ preuniversitar şi a programelor de studii sau de calificare ale acestora.
(5)În învăţământul preuniversitar, evaluarea şi acreditarea se fac la nivelul unităţii de învăţământ cu personalitate juridică pentru fiecare nivel de învăţământ, filieră şi domeniu de calificare profesională, după caz.
(6)Analiza şi aprobarea rapoartelor de evaluare externă a calităţii se fac de către Consiliul ARACIIP.
(7)Acreditarea acordă pe lângă drepturile prevăzute de autorizarea de funcţionare provizorie şi dreptul de a emite diplome, certificate şi alte acte de studii recunoscute de Ministerul Educaţiei şi de a organiza, după caz, examen de absolvire.