Art. 35. - Legea 198/2022 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul comunicaţiilor electronice şi pentru stabilirea unor măsuri de facilitare a dezvoltării reţelelor de comunicaţii electronice

M.Of. 681

În vigoare
Versiune de la: 12 Septembrie 2023
Art. 35
(1)Lucrărilor de construcţii având ca scop construirea, modificarea sau desfiinţarea de elemente de infrastructură fizică necesare susţinerii reţelelor de comunicaţii electronice, altele decât lucrările de mică amploare, lucrările standard şi micro-lucrările enumerate la art. 25, li se aplică dispoziţiile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi ale prezentei legi.
(2)Prin derogare de la dispoziţiile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 50/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, autorizarea executării lucrărilor de construcţii prevăzute la alin. (1) se face pe baza documentaţiei tehnice întocmite conform dispoziţiilor cuprinse în anexa nr. 7, în concordanţă cu actul administrativ al autorităţii competente pentru protecţia mediului emis potrivit dispoziţiilor Legii nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, a avizelor şi acordurilor cerute prin certificatul de urbanism, semnate şi verificate conform legii.