Capitolul i - Dispoziţii generale - Legea 197/2012 privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale

M.Of. 754

În vigoare
Versiune de la: 17 Decembrie 2024
CAPITOLUL I:Dispoziţii generale
Art. 1
(1)Prezenta lege reglementează procesul de evaluare, certificare, monitorizare şi control pentru asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale.
(2)Prevederile prezentei legi se aplică tuturor serviciilor sociale, precum şi furnizorilor de servicii sociale, publici şi privaţi, care funcţionează pe teritoriul României, denumiţi în continuare furnizori.
(3)Serviciile sociale constituie o componentă a sistemului naţional de asistenţă socială şi au drept scop sprijinirea persoanelor vulnerabile pentru depăşirea situaţiilor de dificultate, prevenirea şi combaterea riscului de excluziune socială, creşterea calităţii vieţii şi promovarea incluziunii sociale a acestora.
(4)Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale este responsabil de organizarea, coordonarea, implementarea procesului privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale, precum şi de realizarea controlului în domeniu.
Art. 11
(1)Respectarea drepturilor persoanelor beneficiare de servicii sociale şi/sau sociomedicale poate fi monitorizată şi prin intermediul societăţii civile, de către persoane specializate în domeniul asistenţei sociale, psihologiei, medicinei sau ştiinţelor juridice şi în domeniul drepturilor fundamentale ale omului, după cum urmează:
a)prin organizaţiile neguvernamentale active în domeniul protecţiei drepturilor omului în cadrul activităţii de prevenire a torturii, în baza prevederilor art. 36 alin. (4) din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, republicată;
b)prin organizaţiile neguvernamentale care desfăşoară programe de apărare a drepturilor persoanelor cu dizabilităţi şi prin organizaţiile neguvernamentale care reprezintă persoanele cu dizabilităţi, în cadrul mecanismelor prevăzute de Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, reglementate prin Legea nr. 8/2016 privind înfiinţarea mecanismelor prevăzute de Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, cu modificările şi completările ulterioare;
c)prin intermediul activităţii organizaţiilor neguvernamentale care activează în domeniul drepturilor omului sau al organizaţiilor care reprezintă persoanele beneficiare, în baza prevederilor prezentei legi.
(2)Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse încheie protocoale de colaborare cu organizaţii neguvernamentale, prevăzute la alin. (1) lit. b) şi c), în vederea desfăşurării unor activităţi de monitorizare a serviciilor sociale şi a respectării drepturilor fundamentale ale omului.
(3)Protocoalele de colaborare se publică pe pagina de internet a Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale şi a Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse şi prevăd cel puţin următoarele elemente: serviciile sociale care fac obiectul vizitelor de monitorizare, activităţi care pot fi desfăşurate şi în conformitate cu standardele minime de calitate în baza cărora funcţionează serviciile respective, reguli de etică, drepturile şi obligaţiile părţilor, situaţiile de încetare/reziliere.
(4)Activitatea de monitorizare prevăzută la alin. (1) lit. c) constă în realizarea de vizite de monitorizare la sediul serviciului social şi se realizează cu respectarea următoarele cerinţe:
a)respectarea principiului proporţionalităţii;
b)respectarea interesului superior al beneficiarului;
c)respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Art. 2
(1)Calitatea în domeniul serviciilor sociale reprezintă ansamblul de cerinţe şi condiţii ce sunt îndeplinite de furnizori şi de serviciile sociale acordate de aceştia pentru a răspunde nevoilor şi aşteptărilor beneficiarilor.
(2)Calitatea în domeniul serviciilor sociale reprezintă o preocupare permanentă pentru furnizori, pentru personalul serviciilor sociale, precum şi pentru autorităţile publice.
Art. 3
(1)Evaluarea şi monitorizarea calităţii în domeniul serviciilor sociale se realizează în baza unor standarde, criterii şi indicatori.
(2)La elaborarea standardelor, criteriilor şi indicatorilor prevăzuţi la alin. (1) se au în vedere principiile calităţii în domeniul serviciilor sociale, axate, cu precădere, pe aspecte referitoare la:
a)acordarea serviciilor sociale: asigurarea, fără niciun fel de discriminare, a unor servicii sociale eficace, accesibile, comprehensive, sustenabile, centrate pe nevoile individuale ale beneficiarului;
b)relaţia dintre furnizori şi beneficiarii acestora: utilizarea de mijloace de informare şi comunicare corecte, transparente şi accesibile, asigurarea confidenţialităţii şi securităţii datelor şi informaţiilor personale, utilizarea mecanismelor de prevenţie şi combatere a riscului de abuz fizic, psihologic sau financiar asupra beneficiarului;
c)participarea beneficiarilor: implicarea activă a beneficiarilor şi a familiilor acestora în planificarea, acordarea şi evaluarea serviciilor sociale;
d)relaţia dintre furnizori şi autorităţile administraţiei publice, partenerii sociali şi alţi reprezentanţi ai societăţii civile de la nivelul comunităţii: coordonarea eficientă dintre sectorul public şi privat, încurajarea parteneriatelor pentru asigurarea sustenabilităţii şi continuităţii serviciilor sociale, promovarea dezvoltării serviciilor sociale de proximitate/comunitare şi a integrării acestora cu serviciile de sănătate, educaţie şi alte servicii de interes general;
e)dezvoltarea resurselor umane implicate în acordarea serviciilor sociale şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă: recrutarea de personal calificat şi asigurarea formării continue a acestuia, implicarea voluntarilor, asigurarea condiţiilor de lucru adecvate şi a echipamentelor specifice activităţilor derulate, asigurarea sănătăţii şi securităţii la locul de muncă.
(3)Standardele, criteriile şi indicatorii, elaboraţi cu respectarea prevederilor alin. (2), conţin elemente cu caracter general, precum şi elemente specifice, în funcţie de tipul serviciilor sociale şi de categoriile de beneficiari.
(4)Autorităţile publice care emit autorizaţii administrative prealabile funcţionării serviciilor sociale, în domeniul normelor de igienă şi de funcţionare sanitară, al normelor de apărare împotriva incendiilor, al normelor de înregistrare sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, au în vedere, la elaborarea criteriilor în baza cărora emit aceste autorizaţii, la elaborarea ghidurilor, instrucţiunilor şi a procedurilor de control aferente, respectarea valorilor şi a principiilor generale pe care se întemeiază sistemul naţional de asistenţă socială, prevăzute la art. 5 din Legea asistenţei sociale nr. 292/2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi a principiilor calităţii în domeniul serviciilor sociale, prevăzute la alin. (2).

Art. 4
(1)Asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale este centrată pe beneficiar, soluţionarea nevoilor şi respectarea drepturilor acestuia fiind prioritare. Beneficiarii serviciilor sociale aparţinând minorităţilor naţionale pot folosi limba maternă în raporturile lor cu furnizorul de servicii sociale, în conformitate cu prevederile Legii nr. 292/2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.

(2)În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
a)asigurarea calităţii cuprinde totalitatea activităţilor de dezvoltare, planificare, implementare şi îmbunătăţire permanentă a activităţilor aferente serviciilor sociale şi presupune un proces continuu de analiză, evaluare, certificare, monitorizare şi control din partea autorităţilor statului şi a furnizorilor de servicii sociale;
b)evaluarea calităţii constă în analiza modului în care furnizorii şi serviciile sociale îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege, precum şi cerinţele specifice de calitate, evidenţiate printr-un set de standarde, criterii şi indicatori;
c)monitorizarea calităţii cuprinde activităţile de colectare şi înregistrare a datelor privind rezultatele evaluării, urmărirea acestora în scopul verificării menţinerii nivelului de calitate constatat şi a gradului de satisfacţie a beneficiarilor, precum şi pentru întreprinderea acţiunilor de îmbunătăţire continuă a serviciilor sociale;
d)controlul asigurării calităţii în domeniul serviciilor sociale cuprinde activităţi şi tehnici operaţionale, planificate şi derulate sistematic, în scopul verificării respectării standardelor, criteriilor şi indicatorilor care au stat la baza acreditării furnizorilor şi licenţierii serviciilor sociale, precum şi a recunoaşterii nivelurilor de calitate;

e)acreditarea furnizorilor de servicii sociale şi licenţierea serviciilor sociale, ca părţi ale asigurării calităţii, reprezintă totalitatea activităţilor de evaluare şi certificare a respectării criteriilor şi standardelor reglementate;

f)furnizor de servicii sociale acreditat este furnizorul, definit la art. 37 din Legea asistenţei sociale nr. 292/2011, căruia i se recunoaşte dreptul de a acorda servicii sociale;
g)serviciul social licenţiat este definit la art. 27 alin. (1) din Legea asistenţei sociale nr. 292/2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi prevăzut în Nomenclatorul serviciilor sociale aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 867/2015, cu modificările şi completările ulterioare, căruia i se conferă dreptul de a funcţiona;

h)standardele de calitate în domeniul serviciilor sociale reprezintă un ansamblu de norme ce conţin criterii măsurabile de structură, de proces şi de rezultate, în baza cărora se stabileşte nivelul de calitate a serviciului social.
Art. 5
(1)În domeniul calităţii serviciilor sociale se acreditează furnizorii şi se licenţiază serviciile sociale, în condiţiile prezentei legi.

(2)Acreditarea furnizorilor se realizează în baza criteriilor specifice, denumite în continuare criterii, ce reprezintă cerinţele de bază prin care se evidenţiază capacitatea acestora de a înfiinţa, a administra şi a acorda servicii sociale. Respectarea criteriilor este atestată prin certificat de acreditare.
(3)Licenţierea serviciilor sociale se realizează în baza standardelor minime de calitate, ce reprezintă cerinţele minimale privind eficacitatea şi eficienţa activităţilor desfăşurate în raport cu nevoile beneficiarilor, obiectivele asumate, rezultatele aşteptate. Standardele minime de calitate, denumite în continuare standarde minime, constituie nivelul de referinţă a calităţii serviciilor sociale, iar îndeplinirea acestora este obligatorie şi se atestă prin licenţă de funcţionare.

Art. 6
(1)Nivelul de calitate a serviciilor sociale se evaluează în baza unor indicatori de performanţă, pornind de la nivelul de referinţă, reprezentat de standardele minime definite la art. 5 alin. (3), corespunzător clasei a III-a, până la clasa I, care reprezintă cel mai înalt nivel de calitate şi se evidenţiază prin încadrarea în clase de calitate.
(2)Nivelurile de calitate se atestă printr-o siglă distinctivă corespunzătoare fiecăreia din cele 3 clase prevăzute la alin. (1).

(3)Încadrarea în clasele de calitate II-I atestă gradul de excelenţă a serviciului social şi este opţională.
Art. 7
Scopul prezentei legi este de a contribui la:
a)respectarea drepturilor beneficiarilor de servicii sociale;
b)asigurarea, menţinerea şi îmbunătăţirea permanentă a calităţii serviciilor sociale;
c)promovarea celor mai bune practici, a performanţei, precum şi a concurenţei dintre furnizori;
d)facilitarea accesului beneficiarilor la servicii sociale de calitate;
e)asigurarea tratamentului egal şi nediscriminatoriu al beneficiarilor;
f)asigurarea gestionării eficiente a fondurilor publice, precum şi a resurselor umane şi materiale;
g)respectarea principiului transparenţei privind calitatea serviciilor sociale.
Art. 71
Acreditarea furnizorilor de servicii sociale şi licenţierea serviciilor sociale se realizează gratuit.