Secţiunea 1 - Suspendarea şi încetarea dreptului - Legea 196/2016 privind venitul minim de incluziune

M.Of. 882

În vigoare
Versiune de la: 30 Iunie 2023
SECŢIUNEA 1:Suspendarea şi încetarea dreptului
Art. 67
(1)Suspendarea plăţii venitului minim de incluziune sau a oricăreia dintre componentele acestuia, prevăzute la art. 3 alin. (2), se face prin decizie a directorului executiv al agenţiei teritoriale pentru plăţi şi inspecţie socială în următoarele situaţii:
a)se înregistrează mandate poştale returnate pentru titularul venitului minim de incluziune, pe o perioadă de 3 luni consecutive;
b)în urma controlului efectuat de inspectorii sociali sau de reprezentanţi ai Curţii de Conturi a României s-au constatat date eronate cu privire la componenţa familiei sau a veniturilor beneficiarilor;
c)din verificările efectuate de agenţia teritorială pentru plăţi şi inspecţie socială, ulterior aprobării dreptului, se constată existenţa unor modificări în componenţa familiei sau a veniturilor realizate de persoana singură ori membrii familiei.
(2)Suspendarea acordării venitului minim de incluziune sau a oricăreia din componentele sale se realizează prin dispoziţie a primarului în condiţiile prevăzute la art. 61 alin. (5).
(3)Suspendarea acordării ajutorului pentru familia cu copii se face numai pentru copilul/copiii pentru care s-a luat decizia plasamentului sau plasamentului în regim de urgenţă, respectiv pe perioada când acesta se află la un asistent maternal, la o familie de plasament sau într-un serviciu social de tip rezidenţial. În această situaţie, copilul nu mai este luat în calcul la stabilirea venitului net lunar pe membru de familie şi nici la stabilirea cuantumului ajutorului pentru familia cu copii.
(4)Suspendarea plăţii sau a acordării venitului minim de incluziune sau a oricăreia din componentele sale în condiţiile alin. (1) şi (2) se realizează începând cu luna următoare celei în care s-a făcut constatarea.
(5)În situaţiile de suspendare prevăzute la alin. (1), directorul agenţiei teritoriale pentru plăţi şi inspecţie socială solicită primăriei în a cărei rază teritorială locuieşte familia sau persoana singură verificarea situaţiei sau, după caz, dispune efectuarea de verificări de către inspectorii sociali de la nivelul agenţiei teritoriale.
(6)După verificarea prevăzută la alin. (5), drepturile neîncasate de către titular se achită acestuia, din oficiu, după caz, în acelaşi cuantum sau în cuantum modificat, dacă cele constatate nu conduc la încetarea acordării dreptului.

Art. 68
[textul din Art. 68 din capitolul IV, sectiunea 1 a fost abrogat la 01-apr-2023 de Art. I, punctul 45. din Ordonanta urgenta 114/2022]
Art. 69
(1)Încetarea dreptului se face prin dispoziţie scrisă a primarului şi se referă atât la venitul minim de incluziune, în ansamblul său, cât şi la oricare din componentele sale prevăzute la art. 3 alin. (2).
(2)Încetarea dreptului la venit minim de incluziune, a dreptului la ajutor de incluziune sau la ajutorul pentru familia cu copii se face începând cu luna următoare încetării sau constatării neîndeplinirii condiţiilor de eligibilitate prevăzute de prezenta lege, precum şi în situaţia prevăzută la art. 33 alin. (5).

(3)Încetarea dreptului la ajutor de incluziune şi/sau la ajutorul pentru familia cu copii are loc astfel:
a)începând cu luna următoare expirării perioadelor de suspendare, în cazul în care beneficiarii nu îndeplinesc obligaţiile aflate în sarcina lor, pentru obligaţiile prevăzute la art. 58 alin. (1) şi art. 59 alin. (1);
b)începând cu luna următoare expirării perioadelor de suspendare prevăzute la art. 67 alin. (2) lit. b)-d), în cazul în care, ca urmare a verificărilor efectuate, se constată neîndeplinirea condiţiilor de eligibilitate pentru acordarea dreptului.

(4)Dispoziţia primarului prevăzută la alin. (1) se transmite agenţiei teritoriale pentru plăţi şi inspecţie socială şi titularului dreptului în termen de 5 zile de la data emiterii acesteia.
(5)După încetarea dreptului la ajutor de incluziune şi/sau la ajutorul pentru familia cu copii, un nou drept poate fi solicitat începând cu luna următoare celei în care sunt îndeplinite condiţiile de acordare prevăzute de prezenta lege.
(6)Prin excepţie de la prevederile alin. (5), în situaţia de încetare prevăzută la alin. (3) lit. a), ca urmare a neîndeplinirii obligaţiei prevăzute la art. 58 alin. (1), în cazul ajutorului de incluziune, persoana singură sau familia va putea solicita un nou drept după o perioadă de 12 luni de la data încetării dreptului.

Art. 70
(1)Modificarea cuantumului venitului minim de incluziune se face prin decizie a directorului executiv al agenţiei teritoriale pentru plăţi şi inspecţie socială, în condiţiile art. 40.
(2)Modificarea cuantumului venitului minim de incluziune se realizează în următoarele situaţii:
a)în cazul în care au intervenit modificări ale veniturilor familiei şi/sau în componenţa acesteia care conduc la diferenţe mai mari de 50 lei faţă de cuantumul stabilit iniţial;

b)în situaţia în care au intervenit perioade de suspendare a acordării unuia din ajutoarele care compun venitul minim de incluziune, prevăzute la art. 3 alin. (2);
c)în situaţia în care a încetat dreptul la acordarea unuia din ajutoarele care compun venitul minim de incluziune, prevăzute la art. 3 alin. (2);
d)în situaţia în care se aplică diminuarea cuantumului ajutorului pentru familia cu copii, conform prevederilor art. 19 alin. (2).
(3)Modificarea cuantumului venitului minim de incluziune se face începând cu luna următoare constatării situaţiilor prevăzute la alin. (2).
Art. 71
(1)Dispoziţiile primarului prevăzute la art. 69 se comunică agenţiilor teritoriale pentru plăţi şi inspecţie socială şi titularului dreptului în termen de 5 zile de la emitere.
(2)Deciziile directorului executiv al agenţiei teritoriale pentru plăţi şi inspecţie socială, prevăzute la art. 67 alin. (1) şi art. 70, se comunică primarului şi titularului dreptului în termen de 5 zile de la data emiterii lor.

(3)Modelul deciziei directorului executiv privind suspendarea dreptului, precum şi modelul dispoziţiei primarului privind încetarea dreptului se stabilesc prin normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi.