Art. i. - La articolul 2, punctele 1) şi 31) se modifică şi vor avea următorul cuprins: - Legea 192/2019 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul ordinii şi siguranţei publice
M.Of. 868
În vigoare Versiune de la: 28 Octombrie 2019
Art. I
Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 96 din 7 februarie 2014, se modifică şi se completează după cum urmează:
1.La articolul 2, punctele 1) şi 31) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"1) săvârşirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, ameninţări cu acte de violenţă împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică sau să provoace indignarea cetăţenilor ori să lezeze demnitatea şi onoarea acestora;
..................................................................................................
31) refuzul unei persoane de a furniza date pentru stabilirea identităţii sale sau de a se prezenta la sediul poliţiei, la cererea ori la invitaţia justificată a organelor de urmărire penală sau a organelor de ordine publică, aflate în exercitarea atribuţiilor de serviciu;"
2.La articolul 3 alineatul (1), literele a), c) şi d) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"a) cu amendă de la 100 lei la 500 lei, cele prevăzute la pct. 3), 4), 11), 14), 17), 18), 22), 33) şi 34);
..................................................................................................
c) cu amendă de la 500 lei la 1.500 lei, cele prevăzute la pct. 2), 5)-10), 13), 15), 19), 20), 26), 29), 31) şi 32);
d) cu amendă de la 2.000 lei la 3.000 lei, fapta prevăzută la pct. 27) şi 30);"
3.După articolul 4 se introduce un nou articol, articolul 41, cu următorul cuprins:
"Art. 41
Repetarea contravenţiilor prevăzute la art. 2 pct. 1), 25)-27), într-un interval de 24 de ore de la constatarea primei fapte, se sancţionează după cum urmează:
a) cu amendă de la 500 lei la 1.500 lei sau prestarea a 50-100 de ore de activităţi în folosul comunităţii, faptele prevăzute la pct. 1) şi 25);
b) cu amendă de la 2.000 lei la 3.000 lei sau prestarea a 70-120 de ore de activităţi în folosul comunităţii, faptele prevăzute la pct. 26);
c) cu amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei sau prestarea a 100-150 de ore de activităţi în folosul comunităţii, faptele prevăzute la pct. 27)."
4.Articolul 9 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 9
Dispoziţiile prezentei legi se completează cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare."