Capitolul vii - Dispoziţii tranzitorii şi finale - Legea 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator

M.Of. 441

În vigoare
Versiune de la: 24 Februarie 2020
CAPITOLUL VII:Dispoziţii tranzitorii şi finale
Art. 71
(1)În termen de 4 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, se înfiinţează Consiliul de mediere, care va elabora regulamentul privind organizarea şi funcţionarea sa, precum şi standardele de formare în domeniul medierii, ce vor fi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2)În vederea constituirii primului consiliu de mediere, membrii acestuia vor fi desemnaţi de comun acord de către organizaţiile legal constituite din domeniul medierii, avându-se în vedere criteriile cumulative privitoare la vechimea activităţii organizaţiei în acest domeniu conform prevederilor statutului, numărul de membri specializaţi, precum şi pregătirea şi experienţa practică în mediere ale reprezentanţilor acestor organizaţii.
(3)Pentru organizarea şi funcţionarea primului consiliu de mediere, în primul an de la începerea activităţii se alocă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Justiţiei, fondurile aferente următoarelor categorii de cheltuieli:
a)cheltuielile de întreţinere şi funcţionare;
b)salariile secretariatului tehnic al acestuia.
(4)După expirarea perioadei de un an de la data constituirii Consiliului de mediere, finanţarea sa se asigură în condiţiile art. 21.
Art. 72
(1)În termen de o lună de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Consiliului de mediere, începe procedura de autorizare a mediatorilor.
(2)Persoanele care au absolvit sau care, la intrarea în vigoare a prezentei legi, urmează un curs de formare profesională a mediatorilor în ţară ori în străinătate, dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 7 lit. a)-e), pot solicita autorizarea ca mediator, în condiţiile prezentei legi, având obligaţia prezentării documentelor care atestă programa de formare parcursă. Consiliul de mediere va decide autorizarea după evaluarea conţinutului programei de formare prezentate, inclusiv a duratei pregătirii. Dispoziţiile art. 8 alin. (5) se aplică în mod corespunzător.

Art. 73
(1)Dispoziţiile prezentei legi privind medierea conflictelor devin aplicabile în termen de o lună de la data întocmirii tabloului mediatorilor autorizaţi.
(2)Dispoziţiile prezentei legi se aplică şi în medierea conflictelor de drepturi de care părţile pot dispune din cadrul conflictelor de muncă.

Art. 74
(1)Instituţiile şi celelalte persoane juridice care, la data intrării în vigoare a prezentei legi, au în derulare cursuri de formare a mediatorilor le pot finaliza în conformitate cu reglementările în vigoare la momentul începerii cursurilor.
(2)[textul din Art. 74, alin. (2) din capitolul VII a fost abrogat la 01-oct-2012 de Art. I, punctul 22. din Legea 115/2012]
Art. 75
Avocaţii, notarii publici, precum şi membrii altor profesii liberale care dobândesc calitatea de mediator potrivit prevederilor prezentei legi pot desfăşura activitatea de mediere la sediul unde îşi exercită activitatea de bază.

Art. 76
Dispoziţiile prezentei legi se completează cu dispoziţiile Statutului profesiei de mediator.