Capitolul iii - Organizarea şi exercitarea activităţii mediatorilor - Legea 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator
M.Of. 441
În vigoare Versiune de la: 24 Februarie 2020
CAPITOLUL III:Organizarea şi exercitarea activităţii mediatorilor
Art. 22
(3)În exercitarea profesiei, mediatorii autorizaţi pot fi angajaţi cu contract individual de muncă numai în cadrul formelor prevăzute la art. 22 alin. (1).
(1)Mediatorii îşi pot desfăşura activitatea în cadrul unei societăţi civile profesionale, al unui birou în care pot funcţiona unul sau mai mulţi mediatori asociaţi, cu personalul auxiliar corespunzător, sau în cadrul unei organizaţii neguvernamentale, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.
(2)Mediatorul sau mediatorii asociaţi, titulari ai unui birou, pot angaja traducători, jurişti, alt personal de specialitate, precum şi personal administrativ şi de serviciu necesar activităţii de mediere.
(3)În exercitarea profesiei, mediatorii autorizaţi pot fi angajaţi cu contract individual de muncă numai în cadrul formelor prevăzute la art. 22 alin. (1).Art. 23
În desfăşurarea activităţii sale, mediatorul autorizat este obligat să ţină arhivă şi registre proprii, precum şi o evidenţă financiar-contabilă.
Art. 24
(1)Mediatorii se pot constitui în asociaţii profesionale locale şi naţionale, având drept scop reprezentarea intereselor profesionale şi protejarea statutelor, şi pot adera la asociaţii profesionale internaţionale în condiţiile legii.
(2)Totalitatea mediatorilor autorizaţi de către Consiliul de mediere constituie Corpul profesional al mediatorilor din România (CPMR).
(3)Corpul profesional al mediatorilor din fiecare judeţ (CPMJ), respectiv din municipiul Bucureşti (CPMB) este constituit din toţi mediatorii care au sediul profesional principal/secundar înregistrat în judeţul respectiv sau în municipiul Bucureşti.
(4)CPMR va avea un reprezentant în relaţia cu sistemul judiciar la nivelul fiecărei curţi de apel din România.
(5)Organizarea şi funcţionarea CPMR în structuri judeţene şi pe lângă curţi de apel se vor face conform Statutului profesiei de mediator.