Art. 13. - Art. 13: Aplicarea măsurilor corective autorităţilor şi organismelor publice - Legea 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor)

M.Of. 651

În vigoare
Versiune de la: 1 Decembrie 2019
Art. 13: Aplicarea măsurilor corective autorităţilor şi organismelor publice
(1)În cazul constatării încălcării prevederilor Regulamentului general privind protecţia datelor şi ale prezentei legi de către autorităţile/organismele publice, Autoritatea naţională de supraveghere încheie un proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei prin care se aplică sancţiunea avertismentului şi la care anexează un plan de remediere.
(2)Termenul de remediere se stabileşte în funcţie de riscurile asociate prelucrării, precum şi demersurile necesar a fi îndeplinite pentru asigurarea conformităţi prelucrării.
(3)În termen de 10 zile de la data expirării termenului de remediere, Autoritatea naţională de supraveghere poate să reia controlul.
(4)Responsabilitatea îndeplinirii măsurilor de remediere revine autorităţii/organismului public care, potrivit legii, poartă răspunderea contravenţională pentru faptele constatate.
(5)Modelul planului de remediere care se anexează la procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei este prevăzut în anexa Plan de remediere, care face parte integrantă din prezenta lege.