Art. 2. - Legea 19/2020 privind acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ

M.Of. 209

În vigoare
Versiune de la: 22 Mai 2020
Art. 2
(1)Zilele libere se acordă la cererea unuia dintre părinţi, depusă la angajatorul persoanei care va supraveghea copilul în perioada prevăzută la art. 1 alin. (4).
(2)Cererea prevăzută la alin. (1) va fi însoţită de o declaraţie pe propria răspundere a celuilalt părinte, din care să rezulte că acesta nu a solicitat la locul său de muncă zile libere ce i s-ar cuveni potrivit prezentei legi, că nu are contractul de muncă suspendat pentru întreruperea temporară a activităţii angajatorului şi nici nu se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (33), precum şi de o copie a certificatului/ certificatelor de naştere al/ale copilului/copiilor.

(3)Prevederile alin. (2) nu se aplică persoanei singure din familia monoparentală, definită în condiţiile art. 3 din Legea nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

(4)Acordarea zilelor libere pentru angajaţii din unităţile sistemului energetic naţional, din unităţile operative de la sectoarele nucleare, din unităţile cu foc continuu, din unităţile de asistenţă socială, de telecomunicaţii, ale radioului şi televiziunii publice, din transporturile pe căile ferate, din unităţile care asigură transportul în comun şi salubritatea localităţilor, precum şi aprovizionarea populaţiei cu gaze, energie electrică, căldură şi apă, comerţ alimentar, producţie şi distribuţie medicamente şi echipamente sanitare, distribuţie carburanţi, personalul din cadrul unităţilor farmaceutice se realizează doar cu acordul angajatorului.

(5)Angajatorii din domeniile prevăzute la alin. (4) acordă zilele libere în condiţiile prezentei legi, doar după epuizarea opţiunilor prevăzute de reglementările legale în vigoare pentru desfăşurarea activităţii şi cu obligaţia asigurării continuităţii activităţii, respectiv prin programe individualizate de lucru, munca în schimburi, munca la domiciliu şi telemunca.