Art. 59. - Legea 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale
M.Of. 140
Ieşit din vigoare Versiune de la: 20 Noiembrie 2010
Art. 59
(1)La stabilirea pensiei de invaliditate asiguraţilor li se acordă un stagiu potenţial, determinat ca diferenţă între stagiul complet de cotizare şi stagiul de cotizare realizat efectiv până la data încadrării într-un grad de invaliditate.
(2)În cazul asiguraţilor care au realizat cel puţin jumătate din stagiul de cotizare necesar, prevăzut în tabelul nr. 3, stagiul potenţial se determină ca diferenţă între stagiul complet de cotizare şi stagiul de cotizare necesar.
(3)Stagiul potenţial rezultat conform alin. (1) şi (2) nu poate fi mai mare decât stagiul de cotizare pe care asiguratul l-ar fi putut realiza de la data ivirii invalidităţii până la împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzute în anexa nr. 3, vârstă la care, în condiţiile prezentei legi, poate solicita o pensie pentru limită de vârstă.
(1)La stabilirea pensiei de invaliditate asiguraţilor li se acordă un stagiu potenţial, determinat ca diferenţă între stagiul complet de cotizare şi stagiul de cotizare realizat efectiv până la data încadrării într-un grad de invaliditate.
(2)În cazul asiguraţilor care au realizat cel puţin jumătate din stagiul de cotizare necesar, prevăzut în tabelul nr. 3, stagiul potenţial se determină ca diferenţă între stagiul complet de cotizare şi stagiul de cotizare necesar.
(3)Stagiul potenţial rezultat conform alin. (1) şi (2) nu poate fi mai mare decât stagiul de cotizare pe care asiguratul l-ar fi putut realiza de la data ivirii invalidităţii până la împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzute în anexa nr. 3, vârstă la care, în condiţiile prezentei legi, poate solicita o pensie pentru limită de vârstă.Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Acte numărul de obiecte din listă: (1)
Influenţat de numărul de obiecte din listă: (1)
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (72)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (72)
- Decizie nr. 5927/2010 din 22-dec-2010, Curtea de Apel Cluj, contestatie decizie de pensionare (Asigurari sociale)
- Decizie nr. 2048/2010 din 09-dec-2010, Tribunalul Bacau, contestatie decizie de pensionare (Asigurari sociale)
- Sentinta civila nr. 1585/2010 din 02-dec-2010, Tribunalul Arges, obligatie de a face (Asigurari sociale)