Capitolul iv - Informaţii asupra dreptului străin - Legea 189/2003 privind asistenţa judiciară internaţională în materie civilă şi comercială - Republicată
M.Of. 392
În vigoare Versiune de la: 19 Iulie 2024
CAPITOLUL IV:Informaţii asupra dreptului străin
Art. 29: Rolul Ministerului Justiţiei
(1)Ministerul Justiţiei este autoritatea centrală care transmite ministerelor de justiţie din alte state, la cererea acestora, informaţii privind dreptul intern în materie civilă şi comercială, precum şi în domeniul procedurii civile şi comerciale şi al organizării judiciare, pentru cazuri judiciare determinate.
(2)Totodată Ministerul Justiţiei este autoritatea centrală care solicită ministerelor de justiţie din alte state informaţii de felul celor menţionate la alin. (1), la cererea instanţelor judecătoreşti române, pentru cazuri judiciare determinate.
Art. 30: Cererea de informaţii asupra dreptului străin
(1)Cererea de informaţii asupra dreptului străin emană numai de la o autoritate judiciară şi cuprinde:
a)denumirea autorităţii judiciare de la care emană;
b)natura şi stadiul procesului;
c)problemele cu privire la care se cer informaţii din dreptul unui alt stat, făcându-se o scurtă expunere a contextului în care acestea sunt necesare.
(2)La cerere vor putea fi anexate şi unele documente de natură a clarifica înţelesul cererii.
(3)Când cererea nu este formulată de o autoritate judiciară, ci de părţile în litigiu, ea va fi însoţită de o încheiere de admitere a acesteia.
(4)Cererea de informaţii juridice, precum şi răspunsul primit din partea statului solicitat vor fi traduse de instanţă sau de părţi, după caz.
Art. 31: Cererea de informaţii asupra dreptului român
(1)Atunci când primeşte din străinătate o cerere de informaţii asupra dreptului român, Ministerul Justiţiei formulează răspunsul sau o transmite unui alt organ competent să ofere răspunsurile adecvate.
(2)Răspunsul, formulat în mod obiectiv şi imparţial, va putea fi însoţit de documente complementare, cum ar fi extrase din texte de lege sau din lucrări de doctrină.
(3)Ministerul Justiţiei va putea refuza să dea curs cererii de informaţii asupra dreptului român atunci când apreciază că interesele statului român sunt afectate de litigiul care a ocazionat formularea cererii sau că răspunsul ar fi de natură să aducă atingere suveranităţii ori securităţii sale.
(4)Răspunsul la o cerere de informaţii asupra dreptului român se va transmite cât mai curând posibil, ţinându-se seama de termenul menţionat de autoritatea străină solicitantă.
(5)În cazul în care elaborarea răspunsului necesită un timp mai îndelungat, Ministerul Justiţiei va informa autoritatea solicitantă.