Art. 7. - Art. 7: Conţinutul şi forma cererii - Legea 189/2003 privind asistenţa judiciară internaţională în materie civilă şi comercială - Republicată

M.Of. 392

În vigoare
Versiune de la: 19 Iulie 2024
Art. 7: Conţinutul şi forma cererii
(1)Cererea de asistenţă judiciară internaţională referitoare la comunicarea de acte va cuprinde:
a)denumirea autorităţii solicitante;
b)numele şi calitatea părţilor;
c)natura actului de transmis;
d)adresa destinatarului;
e)indicarea tuturor documentelor-anexă la actul ce se transmite;
f)indicarea termenului fixat de autoritatea solicitantă.
(2)Cererea va fi însoţită de actul care urmează a fi comunicat, în dublu exemplar.
(3)La cerere se va anexa şi formularul de dovadă a comunicării, care va cuprinde următoarele menţiuni:
a)denumirea autorităţii solicitante;
b)actele transmise în vederea comunicării;
c)numele şi domiciliul destinatarului;
d)denumirea autorităţii judiciare solicitate;
e)numele şi calitatea persoanei care a primit actele (destinatar, soţ, rudă - pentru persoanele fizice, sau funcţia - pentru persoanele juridice);
f)semnătura destinatarului (cu aplicarea ştampilei, pentru persoanele juridice);
g)data comunicării actelor;
h)motivele necomunicării (refuzul destinatarului, adresa schimbată etc.);
i)semnătura agentului de procedură şi ştampila autorităţii judiciare solicitate.
(4)Cererea şi documentele-anexă sunt scutite de orice supralegalizare sau altă formalitate analoagă.