Art. vii. - Legea 187/2023 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice

M.Of. 594

În vigoare
Versiune de la: 29 Martie 2024
Art. VII
(1)În termen de 9 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, autoritatea publică tutelară procedează la modificarea şi completarea, după caz, a contractelor de mandat aflate în derulare, prin încheierea de acte adiţionale, cu nivelul minim al indicatorilor-cheie de performanţă aprobaţi prin decizie de către AMEPIP.
(2)Refuzul administratorului de încheiere a actelor adiţionale la contractele de mandat atrage revocarea din funcţie a acestuia, fără a fi îndreptăţit la plata de daune-interese.
(3)La sfârşitul primului exerciţiu bugetar de la data modificării şi completării contractelor de mandat în condiţiile alin. (1), membrii consiliului de administraţie al întreprinderii publice vor fi evaluaţi de către un expert independent, persoană fizică sau juridică, ale cărui servicii se achiziţionează în conformitate cu prevederile Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare, de către autoritatea publică tutelară. AMEPIP poate asista autoritatea publică tutelară în acest proces, la solicitarea expresă a acesteia. Rezultatul evaluării se transmite către AMEPIP în termen de 15 zile.
(4)Dacă din raportul de evaluare, întocmit în temeiul alin. (3), rezultă neîndeplinirea culpabilă a indicatorilor de performanţă, adunarea generală a acţionarilor, convocată în acest scop în termen de 30 de zile, hotărăşte revocarea din funcţie.
(5)Autoritatea publică tutelară declanşează procedura de selecţie prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 111/2016, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum a fost modificată şi completată prin prezenta lege, în termen de 45 de zile de la data hotărârii adunării generale a acţionarilor prevăzute la alin. (4).
(6)În termen de 45 de zile de la operaţionalizare, AMEPIP elaborează şi aprobă regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a comisiei de selecţie şi nominalizare.